Fizicianul Fabiola Gianotti va conduce CERN

Fizicianul Fabiola Gianotti a fost aleasă pentru a conduce Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) devenind prima femeie care ajunge în fruntea organizației, ea urmând să fie desemnată oficial pentru acest post în luna decembrie, iar mandatul său de cinci ani va începe în ianuarie 2016, informează techtimes.com.

Gianotti a condus experimentul "Atlas" în cadrul CERN în perioada în care cercetătorii au detectat bosonul Higgs. Grupul din care a făcut parte a studiat rezultatele ciocnirilor dintre protoni încărcați pozitiv la viteze care se apropie de cea a luminii. Ea a devenit cunoscută publicului larg datorită rolului său în anunțarea acestei descoperiri în anul 2012.

Grupul CERN, cu sediul în Elveția, a anunțat selectarea Fabiolei Gianotti pe 4 noiembrie. Ea și-a început activitatea la CERN în 1987, la scurt timp după ce a absolvit Universitatea din Milano. În vârstă de 52 de ani, Fabiola Gianotti îl va înlocui din funcție pe Rolf Heuer, care a condus CERN încă din primele zile ale Marelui Accelerator de Particule (Large Hadron Collider, prescurtat LHC) finalizat în 2008 lângă Geneva.

LHC a fost proiectat și construit pentru a descoperi dovezi ale existenței bosonului Higgs, o particulă subatomică care se crede că face parte din mecanismul care conferă masă celorlalte particule elementare. Fizicienii au crezut că particula ar avea o masă de 115 sau de 140 de gigaelectronvolți (GeV). Acest număr promitea să ofere dovezi copleșitoare care să susțină fie modelul standard al fizicii, fie existența unui multivers compus dintr-un mare număr de universuri individuale. Când a fost descoperită particula, aceasta a măsurat aproximativ 125 GeV, neconfirmând dar nici infirmând vreuna dintre aceste două mari teorii cu privire la Univers. Acceleratorul a fost oprit pentru îmbunătățiri și se va redeschide în primăvara anului 2015, cu o energie dublă față de cea disponibilă anterior, precizează techtimes.com .

Laboratorul CERN a fost înființat în 1954, oferind fizicienilor și altor cercetători posibilitatea de a utiliza cele mai performante instrumentele științifice din lume pentru descoperirea secretelor profunde ale naturii.

"Este o mare onoare și responsabilitate pentru mine să fiu selectată ca următorul director general al CERN urmând celor 15 predecesori care au ocupat această funcție. Mă voi angaja pe deplin pentru a menține excelența CERN în toate atributele sale, cu ajutorul tuturor, inclusiv a Consiliului CERN, a personalului și a utilizatorilor din întreaga lume", a spus Gianotti, citată de techtimes.com .

AGERPRES /(autor: Constanța Niță, editor: Codruț Bălu)


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani

5 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…