Fotografii rare cu trupa The Beatles, descoperite în arhiva unei organizaţii de caritate

Mai multe fotografii rare care îi prezintă pe membrii trupei The Beatles alături de un grup de copii orfani, în timpul unei pauze de la filmările pentru "A Hard Day's Night" din 1964, au fost descoperite în arhiva unei organizaţii de caritate din Londra.

Fotografii rare cu trupa The Beatles, descoperite în arhiva unei organizaţii de caritate

Angajaţii organizaţiei The Children's Society au descoperit aceste fotografii în timp ce făceau curăţenie într-unul dintre sediile fundaţiei. Ele se aflau într-un newsletter al organizaţiei, vechi de 50 de ani, care cuprindea şi un articol despre vizita întreprinsă de cei patru muzicieni britanici la orfelinatul Hambro House, informează contactmusic.com .

Potrivit presei britanice, membrii trupei The Beatles au vizitat acel orfelinat în timpul unei pauze de la filmările pe care le realizau la Scala Theatre din Londra.

O altă fotografie inedită cu trupa The Beatles a fost dată publicităţii săptămâna trecută de Paul McCartney, cu ocazia unui concert pe care starul britanic l-a susţinut în Candlestick Park din San Francisco.

Fotografia, realizată de reverendul Jim Marshall, îi prezintă pe cei patru membri ai trupei The Beatles în timpul ultimului concert al lor susţinut în Statele Unite în anul 1966.

Paul McCartney, Ringo Starr, John Lennon şi George Harrison au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în întreaga lume.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

4 VIDEO Păi nu anihilaseră Iranul, care tocmai a lansat rachete cu o rază dublă față de ce se știa până acum că are în dotare?

5 Un deputat rus se plânge că trupele ruse vor ajunge „la capătul puterilor” după ce roboți umanoizi de tip „Terminator” au ajuns pe front