Franceza va fi, alături de română, limbă oficială a Capitalei Europene de Tineret Cluj-Napoca 2015

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și ambasadorul Franței, Francois Saint Paul, au semnat miercuri un protocol care prevede că franceza va fi limba străină oficială a Capitalei Europene de Tineret 2015. Protocolul permite ca evenimentele și acțiunile care vor avea loc pe tot parcursul anului viitor în legătură cu cu acest proiect să fie comunicate și în limba franceză.

Primarul Emil Boc a a arătat că vor fi folosite în total cinci limbi oficiale prin care proiectul Cluj-Napoca — Capitală Europeană a Tineretului 2015 va fi comunicat. Protocolul privind limba franceză este primul care a fost semnat.

''Vom semna documente similare și pentru ca limbile engleză și germană să devină limbi oficiale, la Cluj-Napoca, anul viitor. Astfel, vom avea cinci limbi oficiale — română, maghiară, germană, franceză și engleză iar toate informațiile legate de manifestările, materiale de promovare, din cadrul proiectului Capitală Europeană a Tineretului 2015 se vor comunica în aceste limbi. Evenimentele vor fi promovate și pe postul francez de televiziune TV 5'', a spus Emil Boc, miercuri, într-o conferință de presă la Cluj-Napoca.

Motivul pentru care limba franceză a fost aleasă ca una dintre limbile oficiale ale Capitalei este acela că în Cluj-Napoca trăiește o comunitate însemnată de francezi sau vorbitori ai acestei limbi (n. red. — marea majoritate sunt studenți la UBB și UMF, provenind din Franța sau țările magrebiene). Pe de altă parte, peste 30.000 de elevi și studenți din municipiu învață limba franceza.

La rândul său, ambasadorul Franței, François Saint Paul, a subliniat că, prin caracterul său multicultural și multilingvistic, orașul Cluj-Napoca poate avea un rol important în dezvoltarea României.

''Clujul este un model pentru România și poate deveni un model pentru alte orașe, poate să joace un rol important pentru imaginea României'', a spus diplomatul francez.

Pe lângă protocol, a fost semnată și o convenție de colaborare între Federația SHARE, cea care se ocupă de organizarea întregului program al Capitalei Europene de Tineret și Institutul Francez din România.

Organizatorii estimează că, în total, vor fi organizate peste o mie de acțiuni în cursul anului 2015, sub egida capitalei Europene de Tineret.

Titlul de ''Capitală Europeană a Tineretului'' se acordă, pentru un an, unui oraș cu scopul promovării acestuia. Orașul are șansa de a prezenta, printr-un program complex, toate aspectele pe care le consideră importante din punct de vedere social, cultural, sau economic, însă proiectele trebuie să readucă mereu în atenție ideea promovării tineretului.

Statutul de Capitală Europeană a Tineretului a fost introdus în anul 2009, cu orașul Rotterdam (Olanda), urmat de Torino (Italia) în 2010, Anvers (Belgia) în 2011, Braga (Portugalia) în 2012, Maribor (Slovenia) în 2013 și Salonic (Grecia) în 2014. Cluj-Napoca este cea de-a șaptea capitală.

AGERPRES



populare
astăzi

1 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

2 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

3 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

4 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

5 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor