Ghiţă a bătut palma cu Gâdea, Badea, Ursu, Tudor şi Dana Grecu

Sebastian Ghiţă s-a înţeles deja cu Mihai Gâdea, Mircea Badea, Adrian Ursu, Radu Tudor şi Dana Grecu. Cei cinci vor anunţa trecerea la România Tv a doua zi după ce Dan Voiculescu va fi condamnat. Victor Ponta a fost intermediarul şi garantul acestor discuţii. Sebastian Ghiţă le va băga în cont câte 500.000 de euro, iar salariul fiecăruia va fi de 130.000 de euro pe an plus o cotă parte din publicitatea emisiunilor pe care le vor modera. Aceste amănunte au fost dezvăluite de Gabriel Oprea într-un cerc de prieteni. Voiculescu a reacţionat violent la momentul aflării zvonului şi l-a ameninţat pe Ponta cu represalii. Multă lume a crezut că Ciutacu a avut un rol important în aceste îmbârligări, însă el a fost sărit, fiind considerat prea vorbăreţ şi lăudăros.

Ultima achiziţie a lui Sebi Ghiţă este o cotă decisivă din participaţia lui Dan Tăpălagă la Hotnews. Dealtfel, el a ţinut să dea un semnal public al acestui pas prin interviul apărut chiar în această publicaţie electronică. După cum se ştie, Dan Tăpălagă era un apropiat al fostului ministru al justiţiei, Monica Macovei. Valoarea tranzacţiei este de 175.000 de euro. Bani care au şi intrat în contul lui Tăpălagă.


populare
astăzi

1 Un document care dă fiori...

2 AUDIO Aflăm în premieră că puteam plăti toți mai puțin la curent, dar nu s-a vrut / Bolojan, acuzații grave la adresa Hidroelectrica!

3 Mirări și întrebări în Securistan / Câteva lucruri care nu se leagă / Cine trage sforile în criza politică?

4 Foarte interesante amănunte...

5 BREAKING Bombă în PSD! / Rafila s-a opus de la bun început oricărei renegocieri cu Pfizer. Proba este o adresă către premierul Ciucă