Google face mâine o SCHIMBARE majoră. Cum veţi fi afectaţi

Google va actualiza, marţi, algoritmul utilizat pentru afişarea rezultatelor căutărilor efectuate de utilizatori pe dispozitivele mobile, lucru care va influenţa ordinea de afişare a site-urilor, având prioritate cele cu versiuni pentru telefoane mobile şi tablete.

Potrivit businessinsider.com , noul algoritm care va fi implementat de motorul de căutare va favoriza site-urile care au versiuni pentru dispozitive mobile - pagini care afişează textul cu litere mai mari, au link-uri pe care se poate da uşor click şi care se afişează corect indiferent de mărimea ecranului pe care sunt accesate -, care vor fi afişate mai sus în lista de rezultate ale căutărilor online efectuate de pe telefoane mobile şi tablete.

Site-urile care nu au versiuni adaptabile ecranelor dispozitivelor mobile vor fi afişate în poziţii mai slabe în topul căutărilor GOOGLE.

Business Insider precizează că aproximativ 60% din traficul online este efectuat în prezent de pe dispozitive mobile, iar Google vrea ca utilizatorii săi să aibă o experienţă de navigare cât mai bună în momentul în care accesează un link pe telefonul mobil sau pe tabletă.

Compania Google a anunţat schimbările privind algoritmul în luna februarie, oferind administratorilor de site-uri aproape două luni şi o mulţime de informaţii pentru a face modificările necesare paginilor web astfel încât să nu rişte să dispară din listele de rezultate ale căutărilor de pe mobil.

 



populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă