Informaţie de ultimă oră: TAXA care îi va afecta pe toţi abonaţii TV

RCS&RDS consideră că Ordonanţa de Urgenţă care prevede crearea unui Fond Audiovizual este o altă taxă impusă peste noapte industriei de distribuţie de programe TV, precizând că aceasta va favoriza unele televiziuni, dar va împovăra companiile care distribuie astfel de servicii şi clienţii.

"Noi nu o considerăm oportună, ci, din contră, este o altă taxă care este impusă industriei şi aşa împovărate şi care vine peste noapte, la fel ca taxa pe stâlp. Se împovărează atât utilizatorii finali, cât şi companiile care furnizează servicii audio-vizuale în favoarea unor producători de radio sau televiziune, această subvenţionare intrând cumva la ajutor de stat. Această taxă de 5% va colecta pentru aceste companii private 160 de milioane de euro anual", a declarat Valentin Popoviciu, directorul de dezvoltare al RCS&RDS, într-un punct de vedere publicat pe site-ul televiziunii Digi 24, care este deţinută de RCS.

"O reducere a TVA-ului (de la 24% la 9% pentru retransmiterea programelor TV, n.r.) o considerăm oportună, în general, în condiţiile în care ar putea să lase mai mulţi bani operatorilor şi consumatorilor, însă şi reducerea de TVA trebuie întâi analizată şi toate măsurile pentru aplicarea ei corelate cu Codul fiscal, întrucât sunt chestiuni tehnice care ar putea duce la dificultăţi în aplicare", a adăugat Valentin Popoviciu.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România. RCS&RDS are în prezent peste 3 milioane de abonaţi (pe cablu şi satelit/ Digi), după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din industria de telecomunicaţii.

În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în momentul de faţă, compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele "secundare" Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a avizat favorabil, în şedinţa de marţi, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG), care prevede crearea unui Fond Audiovizual din bani de la cablişti şi, totodată, permite ca emisia terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic să poată continua până în 2016.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Legist INML București / „Am participat la peste 15.000 de autopsii, însă cei decedați din cauza COVID arată alt…

2 Imaginea care arată că ruşii sunt în stare de orice / Să credem în vaccinul lui Putin?

3 Pe „liberala” asta scrie mare Vosganian. Era crudă ca para-n pârg când „vulturul” armean a luat-o sub aripă...

4 Maria, fiica lui Vladimir Putin care a testat vaccinul anti-coronavirus

5 Control la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei după ce mascații trimiși să descindă la casa Duduienilor au…