Mama lui Victor Ponta își amintește cu regret: "Pe vremea mea nu se preda abstinența"

Dezbaterile recente legate de abstinența în școli trezesc amintiri neplăcute pentru cei mai în vârstă. Una dintre aceste persoane este chiar mama premierului Victor Ponta, care recunoaște că regretă faptul că, pe vremea ei, nu se preda abstinența la școală.

"Vă dați seama cum ar fi arătat România astăzi dacă eram învățată la școală ce e aia abstinență? Dar eram tânără, nu știam că o banală partidă de sex poate distruge o țară, pentru că n-a fost nimeni să mă învețe. Susțin cu tărie introducerea abstinenței, chiar dacă e greu de crezut că se mai poate naște vreodată unul mai prost ca fi-miu. Dar e mai bine să mergem la sigur. Abstinența este prima armă pe care o avem pentru evitarea dezastrelor umane, precum Victoraș al meu", a declarat Cornelia Naum, mama premierului.

Aceasta nu este singura care resimte hibele sistemului de învățământ românesc din trecut, mamei lui Victor Ponta alăturându-i-se în suferință mama deputatului superior Mircea Manolache, dar și mama lui Dan Șova, prima femeie din istorie care a dat naștere unui individ de altă specie: cimpanzeul.  SURSA timesnewroman.ro .


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

3 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză