Misteriosul ou de sticlă găsit după erupţia vulcanului Kilauea din Hawaii. Bizara descoperire pune pe jar geologii - FOTO, VIDEO

Erupţia vulcanului Kilauea din Hawaii, de săptămâna trecută, a lăsat în urmă un "ou" misterios pentru care oamenii de ştiinţă înceacă încă să găsească o explicaţie.

Misteriosul ou de sticlă aruncat în erupţia vulcanului Kilauea din Hawaii (Imagine: USGS Hawaiian Volcano Observatory)

Potrivit Daily Mail , obiectul ciudat este gol în interior, are "coajă" sitcloasă şi seamănă cu aşa numitele "Lacrimi a lui Pele", formaţiuni geologice asociate de locuitorii din regiune cu Pele, zeiţa vulcanului.

"Lacrimele lui Pele" se formează atunci când fragmente mici de lavă se răcesc rapid şi ajung "lacrimi" de sticlă. Cu toate acestea bizara descoperire ar fi altceva deoarece, spun experţii, nu pare să se fi format în acelaşi mod.

Vulcanul Kilauea, unul dintre cei mai activi din lume, face ca exploziile de lavă să fie frecvente, însă oamenii de ştiinţă spun că nu au mai văzut niciodată ceva similar cu neobişnuitul obiect. Oul sticlos, găsit de geologul Tim Orr, de la Observatorul Vulcanic din Hawaii este negru, lucios, are formă ovaloidă şi măsoară 1,27 de centimetri. Experţii atrag atenţia mai ales asupra "cojii" fragile, care totuşi a rezistat unei erupţii puternice.

Tocmai "faptul ca este gol este cu adevărat interesant", a declarat Tim Orr. Acesta presupune că obiectul misterios s-ar fi format când lacul de lava al vulcanului ar fi fost încă în mişcare, atunci când expulza materie.

"E un fel de balon" a explicat, la rândul său, geologul Janet Babb, purtător de cuvânt la Hawaiian Volcano Observatory. "E gol în interior, cu coaja subţire, sticloasă şi foarte fragilă", a adăugat el, pentru Huffington Post .

"După ştiinţa mea, este singurul obiect de acest fel care s-a format vreodată", a comentat Tim Orr.

Vulcanul Kilauea din Hawaii a ajuns în ultimii ani un loc pe care mulţi turişti l-au trecut în agenda cu locaţii demne de vizitat, tocmai pentru spectacolul pe care îl oferă formaţiunile rezultate din contactul lavei cu apa oceanului.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…

5 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie