Muzeul Picasso din Paris împlinește 30 de ani de existență

Muzeul Picasso din Paris, care deține circa 200.000 de obiecte legate de numele marelui artist spaniol - cea mai bogată colecție publică din lume -, își sărbătorește a 30-a aniversare. Muzeul renovat timp de cinci ani a fost inaugurat acum un an de președintele Franței și de atunci a înregistrat 900.000 de vizitatori veniți să vadă operele expuse, relatează rtl.fr.

Sursa foto: www.parispass.com

Muzeul propune o intrare în intimitatea lui Pablo Picasso și în bogăția obiectelor sale. Pictorul păstra tot, de la facturile de electricitate la cartea poștală în formă de dinte decupată de Dali, pe care acesta a scris "J'ai une dent contre toi" (Am un dinte împotriva ta), trecând prin agende, cărți — îi plăceau mult romanele polițiste — și scrisori primite din lumea întreagă, într-o mulțime de limbi. Muzeul a adunat circa 200.000 de obiecte ale lui Picasso, potrivit lui Laurent Lebon, directorul instituției.

Cu ocazia aniversării au fost scoase din rezervele muzeului multe comori expuse acum prima oară. Picasso a murit la vârsta de 92 de ani și picta și desena de la opt ani. Cum de la 30 de ani nu a mai avut probleme financiare, nu a vândut prea mult. La moartea sa au fost inventariate peste 120.000 de lucrări în diferitele locuințe și castele unde a trăit pictorul, dintre care statul a păstrat 20%, procent cedat de moștenitori în locul impozitelor. Acestea constituie cea mai mare parte a colecției muzeului. Printre operele deținute de muzeu se numără unele celebre, care au revoluționat lumea artei, precum capul Fernandei, prima dragoste a lui Picasso, sculptură pe care Laurent Lebon a plasat-o în centrul unei săli rezervate femeilor reprezentate în opera artistului spaniol. Este prima sculptură cubistă din istoria artei.

La Muzeul Picasso este expus și un tablou cu Olga, pictat în 1918, imediat după căsătoria artistului cu balerina Olga Koklova. După zece ani, pasiunea nu mai era de aceeași natură, Olga fiind reprezentată complet dezmembrată. Și totuși, când soția l-a părăsit, în 1935, Picasso a trăit o dramă.

Scopul expoziției aniversare, organizate în cele cinci etaje ale muzeului, este să pătrundă în secretul creației lui Picasso. În cele 37 de săli, vizitatorii pot vedea cum picta artistul de la o perioadă la alta, influența prietenilor săi, inteligența și maliția pictorului față de ceea ce avea să se numească "media". În nișele aflate deasupra scărilor sau în săli pot fi admirate sculpturi reprezentând bufnițe, pisici și chiar un taur plasat în sala consacrată războiului.

Unul dintre cele mai deosebite aspecte ale expoziției este prezentarea ultimelor pânze fără rame ale pictorului, ca de exemplu mușchetarul despre care se spune că ar fi un autoportret. Pictura încetează să mai fie la Picasso un mod de a reflecta lumea, ci este lumea însăși. Fără intenție și fără mesaj. Tocmai în acest sens este magic Picasso: nu aparține niciunei epoci, ci este el însuși o epocă, încheie rtl.fr.

AGERPRES/(AS — autor: Lelia Bretan, editor: Mariana Ionescu)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cum a mințit Dăncilă despre angajarea fiului și, mai ales, cum a băgat în față adopția, cu nemernicie tipic pe…

2 VIDEO Sondaj pe stradă în București. Iohannis are un scor zdrobitor. Pensionară: „Este rușinos să fie Dăncilă …

3 Birchall a rămas cu colții înfipți în gâtlejul Proastei! Nou atac după minciunile sfruntate de marți

4 A murit Corina Untilă, unul dintre eroii veritabili din decembrie '89: „Am fost împuşcată de armata propriei m…

5 HOPA! Bogdan Aurescu și Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, discuții despre ridicarea vizelor românilor

recomandări

Te ia DNA: Vasii Romeo

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Avem apă pe Marte. Dar viață?