Netflix dezvăluie din greșeală noul sezon al serialului 'House of Cards'

Platforma audiovizuală Netflix a pus la dispoziție din greșeală abonaților săi miercuri al treilea sezon al serialului 'House of Cards', în total 10 din cele 13 episoade pe care preconiza să le lanseze în premieră la 27 februarie, informează EFE.

Într-un mesaj postat pe contul oficial de Twitter al 'House of Cards' gestul a fost calificat drept o scurgere tipică Washingtonului, într-o aluzie la mașinațiunile politice pe care le tratează serialul. Un purtător de cuvânt a clarificat totuși ulterior că a fost vorba "de o eroare tehnică".

Netflix a retras toate episoadele după aproape 20 de minute de la lansare, însă unii abonați au putut să vadă cel puțin un episod, potrivit The Hollywood Reporter. 'House of Cards' relatează lupta pentru putere la Washington și se axează pe figura ambițiosului Frank Underwood (Kevin Spacey) și a soției sale machiavelice Claire (Robin Wright).

Lansarea anticipată a 'House of Cards' a suscitat o amplă vâltoare pe rețelele sociale cu două săptămâni de la premierea oficială, astfel încât unii au speculat că ar putea fi vorba de o strategie de promovare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

4 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri

5 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare