Noua decană de vârstă a omenirii a murit la 116 ani

La câteva zile după ce a ajuns decana de vârstă a omenirii, americanca Gertrude Weaver a murit la 116 ani, a anunțat presa americană, preluată marți de AFP. Gertrude Weaver, care ar fi împlinit 117 ani în 4 iulie, a murit luni dimineață în urma unor complicații provocate de pneumonie, într-o casă de bătrâni din statul Arkansas (sudul Statelor Unite). Ea devenise decana de vârstă a omenirii la 1 aprilie, după decesul japonezei Misao Okawa la 117 ani.

'Știa că este decana de vârstă de pe glob și era foarte fericită. Aprecia fiecare apel telefonic, fiecare scrisoare, fiecare comentariu', a declarat în Washington Post Kathy Langley de la 'Silver Oaks Health and Rehabilitation Center', unde a murit Weaver.

Născută în 1898 din părinți agricultori, Gertrude Weaver a fost cel mai mic din cei șase copii ai familiei. Ea a declarat unui ziar din Arkansas că longevitatea se datorează, între altele, faptului că 's-a purtat bine cu toți'. A avut patru copii dintre care numai unul mai trăiește, un fiu care împlinește marți 94 de ani, potrivit Washington Post.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

2 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

3 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

4 Modificări majore pe piața imobiliară / Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

5 Nicușor Dan respinge varianta PSD-AUR și anunță ce urmează dacă pică Mureșan