O echipă de arheologi a identificat o structură din secolul I ca fiind, probabil, casa copilăriei lui Iisus

O echipă de arheologi care își desfășoară activitatea pe un sit din Nazaret a identificat o casă datând din secolul I ca fiind, posibil, locul în care Iisus și-a petrecut copilăria, conform unui material publicat de Live Science.

Pereții casei sunt din pietre îmbinate cu ajutorul mortarului și se află într-o cavitate săpată la baza unui deal. Ruinele acestei case au fost descoperite la sfârșitul secolului XIX de călugărițele din ordinul Surorile din Nazaret (Sisters of Nazareth), însă abia în 2006 o echipă de arheologi coordonată de profesorul Ken Dark, de la Universitatea din Reading, Marea Britanie, a datat casa ajungând la concluzia că provine din secolul I.

Această datare susține credința transmisă din generație în generație de-a lungul secolelor că acolo ar fi crescut Iisus. Totuși, nu se poate ști cu siguranță dacă Iisus a trăit în această casă, dar arheologii susțin că este o posibilitate. În plus, chiar dacă nu aceasta este casa copilăriei Mântuitorului, este foarte probabil că Iisus a crescut într-o casă asemănătoare.

"Este aceasta casa în care a crescut Iisus? Este imposibil de stabilit din punct de vedere arheologic. Pe de altă parte însă, nu există niciun temei arheologic pentru a respinge această posibilitate", scrie Ken Dark într-un articol publicat în revista Biblical Archaeology Review.

Izvoarele istorice susțin ipoteza că Iisus a copilărit la Nazaret. Conform arheologilor, până în secolul VII, perioadă în care Imperiul Bizantin a deținut controlul asupra regiunii Nazaretului, casa respectivă a fost decorată cu mozaicuri și peste ea a fost construită o bazilică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD