O pălărie care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte, vândută pentru 1,9 milioane de euro

O pălărie care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte, vândută pentru 1,9 milioane de euro

O pălărie neagră din fetru, cu două colţuri, care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte a fost vândută, duminică, pentru 1,9 milioane de euro, într-o licitaţie organizată de casa Osenat în oraşul francez Fontainebleau.

Jean-Pierre Osenat, reprezentant al casei de licitaţii Osenat, a declarat că o persoană din Coreea de Sud a cumpărat bicornul, un simbol al lui Napoleon Bonaparte, pentru 1,9 milioane de euro, în licitaţia prin care au fost puse în vânzare o serie de obiecte din perioada împăratului francez, din colecţia prinţului de Monaco.

La începutul secolului al XIX-lea, aceste pălării erau purtate cu colţurile în faţă şi în spate, însă Napoleon, "pentru a se face remarcat", a schimbat unghiul.

"Toată lumea purta acest tip de pălărie într-un fel, dar Napoleon a purtat-o invers (colţurile erau aliniate cu umerii, n.r.), astfel încât silueta sa să fie recunoscută pe câmpul de luptă", a declarat Jean-Pierre Osenat.

În cei 15 ani ai imperiului, Napoleon a avut aproximativ 120 de pălării, de obicei furnizate de compania Poupart & Cie, care avea sediul unde în prezent se află Palais-Royal din Paris. O pălărie costa în jur de 60 de franci.

"Napoleon a avut mereu 12 pălării pentru utilizare, fiecare rezista trei ani şi au fost înlocuite la rata de patru pe an", potrivit catalogului licitaţiei.

În prezent, mai există aproximativ 20 - 30 de pălării ale acestuia, multe dintre ele în colecţii ale muzeelor.

Estimată iniţial la 300.000 - 400.000 de euro, pălăria vândută este într-o stare excelentă, având chiar şi căptuşeala din mătase de culoare gri - verde.

Obiectul a intrat în posesia veterinarului-şef de la grajdurile imperiale de la începutul secolului al XIX-lea. Apoi, a fost vândută celebrei case de licitaţii Drouot din Paris, în 1926, şi cumpărată de familia regală de Monaco.

Străbunicul prinţului Albert de Monaco a fost un colecţionar devotat al lui Napoleon. În 1960, familia a creat un muzeu, care, în prezent, scoate la licitaţie obiectele, pentru a face loc istoriei familiei, a mai spus Osenat.

Licitaţia a inclus şi portrete ale lui Napoleon, panglici tricolore militare şi medalii, busturi din marmură şi bronz şi statuete ale împăratului, precum şi multe alte obiecte, inclusiv ochelarii lui Napoleon, aparatul de ras şi ceasul de buzunar.

În 2009, casa de licitaţii Osenat a vândut o sabie care i-a aparţinut lui Napoleon, pentru 4,8 milioane de dolari, potrivit lui Jean-Pierre Osenat.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...