O uriașă statuie aurită a lui Mao, în curs de finalizare în China

O gigantică statuie aurită a fostului conducător comunist Mao Zedong este în curs de finalizare în China, potrivit fotografiilor publicate marți de marile agenții internaționale de presă. Amplasat în provincia Henan, la vest de Shanghai și la sud de Beijing, monumentul are o înălțime de 37 de metri și îl reprezintă pe veneratul lider, primul președinte al Republicii Populare Chineze, așezat pe un fotoliu.

Născut în 1893, într-o familie de țărani, Mao Zedong a fost revoluționarul sub conducerea căruia Partidul Comunist Chinez a preluat conducerea țării în 1949. El a condus destinele acestei țări asiatice până la moartea sa, în 1976, și continuă să fie considerat un veritabil simbol al Chinei. Corpul său îmbălsămat se află într-un mausoleu construit special în acest scop în Piața Tienanmen din centrul Beijingului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cutremur la Berlin / Fostul șef al spionajului german, arestat pentru trădare

2 Familia lui Călin Georgescu, audiată la DIICOT în dosarul de înșelăciune

3 PSD respinge desemnarea lui Luca Niculescu și convoacă o ședință de urgență

4 Ce se întâmplă? / Cursul Euro a luat-o razna? Mai avem BNR?

5 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…