Opt membri ai CNA solicită Parlamentului revocarea din funcţie a Laurei Georgescu

Opt membri ai CNA solicită Parlamentului revocarea din funcţie a Laurei Georgescu

Opt membri ai CNA solicită Parlamentului revocarea din funcţie a preşedintelui instituţiei, Laura Georgescu, acuzând-o că a antrenat Consiliul în dispute publice, dar şi că a exercitat presiuni asupra angajaţilor, "prin instalarea unui climat de teamă şi suspeciune".

Opt membri ai CNA solicită Parlamentului revocarea din funcţie a Laurei Georgescu (Imagine: Laura Chirita/Mediafax Foto)

Scrisoarea a fost adresată conducerii celor două Camere ale Parlamentului şi a fost semnată de Radu Călin Cristea, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Valentin Alexandru Jucan, Răsvan Popescu, Dorina Rusu şi Gabriel Tufeanu.

Potrivit scrisorii, obţinută de MEDIAFAX, semnatarii solicită retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu şi revocarea acesteia din CNA.

Semnatarii susţin că Laura Georgescu a acţionat în judecată CNA şi pe 6 dintre membrii instituţiei ca urmare a unei decizii a Consiliului de modificare a regulamentului instituţiei. "Considerăm că, având calitatea de reclamantă în acest dosar, doamna Laura Corina Georgescu se poziţionează într-o stare de incompatibilitate în raport cu calitatea sa de reprezentant legal al instituţiei", se arată în scrisoare.

Semnatarii o acuză pe şefa CNA de un mod defectuos în care aceasta a relaţionat cu radiodifuzorii. "Preşedintele CNA a transmis adrese sau recomandări fără că acestea să parcurgă etapele instituţionale legale, ele nefiind adoptate de Consiliu, conform legii". Cei opt membri susţin şi că Laura Georgescu a refuzat sau a întârziat să ducă la îndeplinire decizii ale Consiliului, dar şi faptul că a angajat CNA în dispute în care folosea un limbaj neadecvat.

"Comportamentul, limbajul, gesturile publice ale doamnei Laura Georgescu, atât la nivelul angajaţilor, cât şi în spaţiul public, au adus grave prejudicii de imagine CNA", se mai arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Nu în ultimul rând, semnatarii scrisorii afirmă că unele acţiuni ale Laurei Georgescu pot fi încadrate de către DNA la capitolul "abuz în serviciu".

"Demersul nostru se face ecoul stării extrem de tensionate din instituţie, prin presiuni permanente exercitate de doamna Laura Georgescu asupra angajaţilor, prin instalarea unui climat de teamă şi suspiciune", mai scriu semnatarii.

Scrisoarea a fost transmisă de conducerea Parlamentului Comisiilor pentru Cultură, pentru un punct de vedere. Acesta va fi elaborat la începutul sesiunii viitoare, în luna februarie.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale