Paris Hilton are o relaţie cu starul francizei "Superman"

Paris Hilton are o relaţie cu starul francizei "Superman"

Starleta americană Paris Hilton are o relaţie cu actorul britanic Henry Cavill, starul noilor filme din franciza cinematografică "Superman", potrivit unor surse citate de presa americană, informează contactmusic.com.

Moştenitoarea imperiului hotelier Hilton a fost văzută în compania starului britanic la petrecerea organizată vineri, la Los Angeles, înainte de gala Globurilor de Aur. Cei doi au fost fotografiaţi apoi în timp ce plecau împreună, în acelaşi taxi, de la un eveniment organizat la Chateau Marmont Hotel.

"Henry şi Paris s-au simţit foarte bine împreună în seara de vineri şi, apoi, au plecat împreună de la Chateau Marmont, râzând ca doi copii de şcoală. Toată lumea a văzut scânteia dintre ei. Paris bătea din gene uitându-se fără încetare la el, iar lui Henry îi plăcea toată acea atenţie", a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic Daily Mirror.

Henry Cavill a rămas foarte discret în privinţa relaţiei sale cu Paris Hilton, atunci când a fost contactat de jurnaliştii de la acelaşi tabloid.

"Nu vreau să vorbesc despre acest lucru", a declarat starul britanic.

Starleta americană Paris Hilton a avut relaţii cu numeroşi bărbaţi celebri din industria de divertisment, printre partenerii ei de viaţă din ultimii ani numărându-se Jason Shaw (2002-2003), Nick Carter (2003-2004), Rick Salomon (2007), Benji Madden (2008), Doug Reinhardt (2009), Cy Waits (august 2010 - iunie 2011) şi River Viiperi (2012-2014).

Actorul britanic Henry Cavill, în vârstă de 31 de ani, este cunoscut pentru rolul lui Charles Brandon, cumnatul regelui Henric al VIII-lea, în serialul de succes "Dinastia Tudorilor/ The Tudors". El a mai jucat în filme precum "Ce-o fi o fi.../ Whatever Works" (2009), "Pulbere de stele/ Stardust" (2007), "Tristan & Isolda/ Tristan & Isolde" (2006) şi "Hellraiser: Hellworld.com" (2005). Recent, l-a interpretat pe Superman în "Man of Steel: Eroul" (2013), rol pe care îl va relua în "Batman vs. Superman", anunţat pentru 2016.

Şi viaţa privată a starului britanic a fost una foarte tumultuoasă în ultimii ani. Din mai 2011 până în august 2012, Henry Cavill a fost logodit cu Ellen Whitaker, o campioană britanică din concursurile hipice de sărituri peste obstacole. Apoi, actorul a avut o relaţie de 10 luni cu Gina Carano, de care s-a despărţit în mai 2013. După doar o lună, Henry Cavill a început o relaţie cu actriţa Kaley Cuoco, în iunie 2013, însă idila lor s-a destrămat după doar câteva săptămâni. În toamna anului 2014, starul britanic şi Gina Carano au decis să formeze din nou un cuplu, dar relaţia lor s-a încheiat în ultimele zile ale anului trecut.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa