Patru zone din România, promovate cu produse culinare la Festivalul regiunilor de la Bruxelles - FOTO

Patru zone din România, promovate cu produse culinare la Festivalul regiunilor de la Bruxelles - FOTO

Patru zone din România, respectiv regiunea Nord-Est, judeţele Dâmboviţa şi Harghita, dar şi municipiul Arad, sunt promovate în cadrul Festivalului regiunilor şi oraşelor europene, care se desfăşoară, sâmbătă, la Bruxelles, mulţi dintre vizitatori fiind atraşi de produsele culinare româneşti.

Patru zone din România, promovate cu produse culinare la Festivalul regiunilor de la Bruxelles (Imagine: Marius Buga/Mediafax Foto)

La sediul Comitetului Regiunilor din Bruxelles are loc Ziua porţilor deschise, fiind organizată o expoziţie la care au fost invitate să participe mai multe regiuni şi oraşe din Europa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Manifestarea, care este adresată publicului larg, vizează celebrarea a 20 de ani de activitate a Comitetului Regiunilor şi include Festivalul regiunilor şi oraşelor europene, ce reuneşte standuri de prezentare şi promovare amenajate de 36 de comunităţi locale din Uniunea Europeană.

România este reprezentată de regiunea Nord-Est, judeţele Dâmboviţa şi Harghita, precum şi de municipiul Arad.

În timp ce marea majoritate a participanţilor se promovează cu broşuri, imagini cu zone turistice şi filmuleţe de prezentare, standurile româneşti sunt printre puţinele care expun şi produse culinare tradiţionale, oferindu-le vizitatorilor ocazia să guste din acestea. Astfel, standurile româneşti au devenit atracţii principale ale expoziţiei, la care participă câteva mii de vizitatori.

"Pâinea are un gust care îmi aduce aminte de copilărie, de casa bunicilor. Şi brânza are o aromă specială, e greu să găseşti aşa ceva în magazine", a spus un localnic din Bruxelles, care a vizitat standul Aradului, unde mai sunt expuse produse specifice zonei, precum ţuică, vin, cozonac sau salam de Nădlac.

Dulciurile au atras numeroşi vizitatori şi la standul regiunii Nord-Est, unde s-au oferit gratuit şi materiale promoţionale, precum stick-uri USB sau magneţi.

"Vizitatorii sunt foarte curioşi să guste, mai ales că avem multe dulciuri. Am mai constatat că sunt foarte interesaţi de cum pot ajunge la noi, de aeroporturile şi legăturile aeriene din regiune, de turismul montan sau de aventură. Au întrebat de viaţa din satele noastre, le-au plăcut casele ţărăneşti vechi", a declarat Roxana Mocanu, reprezentant al regiunii Nord-Est.

Pe lângă cozonaci, covrigi, brânză şi ţuică, judeţul Dâmboviţa a promovat Sfinxul, Babele, zona Curţii Domneşti de la Târgovişte, o rezervaţie de zimbri, dar şi mitul lui Dracula.

"Vlad Ţepeş le-a stârnit interesul vizitatorilor, dar şi peisajele dâmboviţene", a spus reprezentanta judeţului, Oana Ivanov.

Participanţii din Harghita s-au promovat atât cu produse culinare, cât şi cu costume populare, iar cei din Arad au folosit evenimentul pentru a promova candidatura oraşului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.

"Avem un mesaj foarte clar, acela al candidaturii pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Standul are un mini-studio foto, în care vizitatorii sunt invitaţi să se fotografieze în diverse ipostaze. Cu ajutorul tehnicii digitale, turiştii sunt proiectaţi pe străzile Aradului. Astfel, pot păstra o amintire mai concretă a vizitei virtuale în oraşul nostru", a declarat Cătălin Lazurca, reprezentant al municipiului Arad.

Cei care s-au fotografiat au putut intra în pielea unor personaje din viaţa cotidiană a Aradului, taximetrişti, scriitori, biciclişti, actori sau turişti, la final primind o fotografie listată.

Standul oraşului Arad are şi un spaţiu de joacă pentru copii, unde aceştia pot beneficia gratuit şi de picturi pe faţă.

Printre puţinii participanţi care au avut gustări pentru vizitatori se numără cei din regiunea Valencia, care îşi promovează portocalele şi oferă sucuri naturale, în timp ce regiunea spaniolă Extremadura şi-a prezentat soiurile de măsline pe care le cultivă.

Până la sfârşitul zilei de sâmbătă, organizatorii evenimentului estimează că cele 36 de standuri vor fi vizitate de peste 3.000 de localnici şi turişti aflaţi în Bruxelles.

Oraşul Arad îşi promovează pentru a doua oară la Bruxelles candidatura pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. În 5 martie 2013, Aradul şi-a lansat candidatura în Parlamentul European, în prezenţa a peste 300 de invitaţi, între care europarlamentari şi membri ai Comitetului Regiunilor.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Alegerea lui Iordache este nulă? Pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ sunt necesa…

2 PSD, ultima crimă / Iordache va fi ales astăzi preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

3 Augustin Zegrean / Votul pentru șefia Consiliului Legislativ este nul

4 Primele semne ale apropierii dintre PSD și USR PLUS

5 Noi informații / USR PLUS, scor peste așteptări la parlamentare / PSD și PNL merg cap la cap / Struțocămila lui Pont…