Ponta RECIDIVEAZĂ/O ,,FETIȚĂ'' de-a lui Mazăre, NUMITĂ la ANT

Ponta RECIDIVEAZĂ/O ,,FETIȚĂ'' de-a lui Mazăre, NUMITĂ la ANT

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) Mirela Matichescu va exercita atribuţiile preşedintelui ANT, până la numirea unui nou conducător al instituţiei, informează Mediafax.

Victor Ponta a retras-o în urmă cu două săptămâni pe Simona-Allice Man de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism, imediat după ce aceasta a inspectat dacă litoralul este pregătit pentru sezonul estival, demiterea fiind cerută anterior de patronate.

Ulterior, Man a fost numită secretar de stat la Agricultură.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) Mirela Matichescu va exercita atribuţiile preşedintelui ANT, până la numirea unui nou conducător al instituţiei.

Portretul unei ființe de succes

Mirela-Florenţa Matichescu (fostă Dicu) este o constănţeancă în vârstă de 43 ani, absolventă de Turism la Universitatea Ovidius. Mirela a participat în 1991 la concursul de Miss Boboc al universităţii, pe care l-a şi câştigat.

După terminarea facultăţii, s-a apucat de afaceri. A deschis la parterul casei sale, împreună cu un om de afaceri turc, fast-food-ul Chicken Time. În 2002, Mirela Matichescu s-a lansat cu adevărat în afaceri pe litoral. A devenit operator privat de plajă, închiriind un sector din faţa restaurantului Melody. Plaja Mirelei, Honey Beach, a fost botezată după numele căţeluşei sale cocker.

Închirierea plajelor era la începutul anilor 2000 o afacere care abia prindea contur. În toată Mamaia existau doar câteva plaje private, cu şezlonguri, beach-bar şi umbreluţe. Acum nu există plajă care să nu fie închiriată, semn că afacerea este extrem de profitabilă. Şi Radu Mazăre avea pe atunci o plajă privată, Copacabana, în faţa hotelului Flora. Lansare în viaţa de noapte Împreună cu doi asociaţi (ambii foşti marinari), Eugen Stănescu şi Ionuţ Budi – fratele vedetei TV Tania Budi, dar ajutată şi de soţul ei de atunci (tot marinar), Mirela a închiriat două hale părăsite de pe Bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionase întreprinderea Rommega. Aici a fost amenajat „Crush“, care a dat lovitura pe piaţa locală în 2006. Localul s-a extins, cu bar de vară în Mamaia, plajă şi club estival. Imaginea clubului era Tania Budi, iar clubul era plin de vedete şi invitaţi din străinătate. Radu Mazăre a devenit rapid client fidel al clubului, fiind unul dintre locurile unde obişnuia să se distreze cu suita sa. În 2011, fratele Taniei Budi s-a retras din afacere, deschizându-şi propriul club, Jezoo. Şi Mirela Matichescu a vrut să înceapă o afacere pe cont propriu. Astfel, şi-a mai deschis un club: „Room No. 1“.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”