Prima rochie haute-couture realizată din ciocolată

Creatoarea de modă britanică Caroline McCall a realizat o rochie atât de frumoasă încât îți vine să o mănânci la propriu, având în vedere că este realizată din bucăți de ciocolată albă și neagră Lindt, informează joi ziarul spaniol ABC.

De la distanță pare o rochie elegantă, dar obișnuită, de culoare maro. Însă, dacă te apropii, este imposibil să reziști la aroma de ciocolată pe care o emană. Inspirată, potrivit creatoarei sale, dintr-un model al anilor ' 20, rochia este realizată din peste 60 de kilograme de cacao și lapte. Au fost necesare trei luni pentru fabricarea ei, iar McCall a avut nevoie de ajutorul maestrului ciocolatier Stefan Bruderer și de artiști ca Paul Wayne Gregory pentru a-i da forma dorită.

Pentru realizarea sa, McCall a desenat părți ale rochiei care ulterior au fost recreate de Gregory în ciocolată. Rochia va fi prezentată, joi 16 octombrie, cu prilejul festivității "Chocolate Show".

Stefan Bruderer a descris rochia drept un lucru spectaculos. "Este o capodoperă delicioasă care va provoca cu siguranță senzație. Încă de la primele schițe știam că avem ingredientele necesare pentru a crea ceva delicios care combină moda de lux cu gastronomia. A fost o experiență unică să lucrăm cu un artist al modei căruia i-am pus la dispoziție experiența noastră pentru a realiza un lucru deosebit", a spus el.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene

4 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus

5 VIDEO Zgomote puternice au provocat panică în Argeș și Vâlcea, iar în unele locuințe geamurile s-au crăpat. Care este explicația autorităților