REVELION 2016 în Bucureşti: O singură petrecere în aer liber, în Parcul Titan

Bucureştenii se pregătesc de Revelion, pentru care anul acesta nu au avut mai multe opţiuni de petreceri în aer liber, singurul astfel de eveniment fiind cel din Parcul Titan.

REVELION 2016 în Bucureşti: O singură petrecere în aer liber, în Parcul Titan (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Programată de la ora 19.30, petrecerea "Noaptea albă a dorinţelor" va include concerte susţinute de Ansamblul Rapsodia Carpaţilor, Silviu Biriş şi Taraful Bucureşti, condus de Marian Mirea, Ducu Bertzi & friends (Constantin Neculae, Tavi Iacob, Irina Furdui), Proconsul, Andra, Grasu XXL, Robin & the Backstebbers, Hara, ROA, Zoli Toth Project şi Fly Project.

Pentru cel de-al treilea an la rând, se organizează o petrecere şi în interioarele Parlamentului, cu tema "Revelion la Palat". Tema este cea a unui Revelion regal, invitaţii, în rol de rege, regină, prinţesă sau duce, fiind anunţaţi la intrare de un maestru de ceremonii.

Anul trecut, petrecerea de la Parlament a avut ca temă Hollywood Galele Filmului, invitaţii trebuind să imite vedetele de la Hollywood pe covorul roşu de la Oscaruri, iar la prima ediţie - "Marele Gatsby".

Nu mai departe de acum un an, bucureştenii aveau de ales între a petrece Revelionul în stradă, în compania soliştilor şi trupelor în vogă, la mai multe manifestări de amploare.

Primăria Capitalei organiza, pentru al şaptelea an la rând, în Piaţa Constituţiei, o mare petrecere cu zeci de concerte şi foc de artificii uriaş. Anul acesta, în octombrie, primarul interimar anunţa că nu se mai alocă bani din bugetul local pentru manifestare, iar ulterior nu s-au găsit alte fonduri, astfel că evenimentul a fost anulat.

Primăria Sectorului 3 a organizat de asemenea Revelionului în aer liber din Parcul Titan, care anul trecut avea tematica "Revelion în jurul lumii".

Şi Primăria Sectorului 6 a organizat, aşa cum făcea de mai mulţi ani, o petrecere de Revelion, într-un cort încălzit, cu meniu tradiţional, program artistic şi foc de artificii.

Revelionul bucureştean se distingea însă şi prin alte manifestări de amploare, la care s-a renunţat cu doi ani în urmă.

Petrecerea Pro FM din Piaţa Revoluţiei avea o tradiţie de 17 ani când a fost ţinută ultima ediţie, în 2014.

La trecerea în acelaşi an a avut loc şi ultimul Vanghelion, organizat de primarul sectorului 5, acum suspendat, Marian Vanghelie. Vanghelionul, a avut prima ediţie în 2001 şi a mai fost întrerupt, în 2009 şi 2010, din cauza crizei. De-a lungul timpului, au susţinut concerte la Vanghelion artişti ca Tony Braxton, Enrique Iglesias, Tom Jones, Joe Cocker, Europe, Zucchero, Bonie Tyler, Alphaville, Toto Cutugno şi Demis Roussos.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Experți din Coreea de Sud și China avertizează: e o mare greșeală să nu purtăm mască

2 De citit / Ce are de făcut România ca să nu ajungă în situaţia Italiei. Sfaturile unui medic român din Verona af…

3 Adevăratul ucigaș de la Suceava

4 VIDEO Ministrul Sănătății: „În acel cort de triaj, la Timișoara, era o tânără italiancă, trata pacienți români…

5 Document incendiar / PSD le-a dat 570 de milioane de euro samsarilor de drepturi litigioase! Aproape toți sunt c…

recomandări

Te ia DNA: Gherman Petru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Așa arată un cotlet de porc cu sos de pătrunjel și capere