Rockerii de la Status Quo au pozat nud pentru coperta noului album al trupei - FOTO

Rockerii de la Status Quo au pozat nud pentru coperta noului album al trupei - FOTO

Membrii trupei rock britanice Status Quo au pozat nud pentru coperta viitorului lor album acustic, "Aquostic (Stripped Bare)", care conţine versiunile reorchestrate ale 22 de piese mai vechi ale grupului şi care va fi lansat în luna octombrie.

Rockerii de la Status Quo au pozat nud pentru coperta noului album al trupei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Membrii grupului rock Status Quo, Francis Rossi şi Rick Parfitt, ambii în vârstă de 65 de ani, au pozat nud, cu chitarele acoperindu-le părţile intime, pentru coperta albumului "Aquostic (Stripped Bare)", potrivit contactmusic.com.

Fotografiile au fost realizate de cântăreţul Bryan Adams, iar Rossi a declarat că experienţa nu a fost tocmai uşoară. "Sunt destul de stresat, uneori, înainte de a urca pe scenă, dar să apar gol în faţa lui Bryan, acoperit doar cu o chitară, a fost destul de greu. Cred că şi el a fost puţin speriat. (Fotografiile, n.r.) sunt foarte bune pentru coperta albumului, dar, în mod clar, îmi voi ţine hainele pe mine pentru tot restul carierei cu trupa", a spus Francis Rossi pentru tabloidul britanic Daily Mirror.

Trupa a reorchestrat 22 de cântece pentru albumul acustic, inclusiv "Rockin' All Over The World", "Down Down" şi "Pictures of Matchstick Men".

Informaţiile despre noul album, care urmează să fie lansat în octombrie, au apărut după ce rockerii au fost nevoiţi să îşi întrerupă turneul european pentru că Parfitt a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru rezolvarea unei complicaţii legate de operaţia pe cord suferită în 1997.

Avându-şi originile în trupa rock The Specters, înfiinţată la începutul anilor '60, Status Quo şi-a definitivat în 1967 componenţa şi noua identitate muzicală. Anii '70 au marcat debutul în forţă pentru Status Quo, trupa lansând mai multe albume şi hituri, precum "Caroline", "Down, Down" şi "Rockin' All Over the World", ce i-au asigurat prezenţa în istoria rockului britanic.

A fost prima trupă contemporană care a cântat în faţa reprezentanţilor casei regale britanice, evenimentul având loc în 1982, la un concert caritabil sold-out la care a luat parte prinţul Charles. Trei ani mai târziu, în 1985, Status Quo a dat startul concertului Live Aid, piesa "Rockin' All Over the World" devenind imnul evenimentului.

În 1986, a lansat albumul "In the Army Now", care a avut un succes comercial remarcabil, trupa continuând seria reuşitelor cu numeroase premiere şi recorduri muzicale. În acelaşi an, Status Quo a reuşit performanţa de a susţine trei concerte în trei ţări diferite - Marea Britanie, Elveţia şi Danemarca, în mai puţin de 24 de ore. Recordul avea să fie depăşit de aceeaşi trupă, pe 21 septembrie 1991, când Status Quo şi-a asigurat prezenţa în Guinness Book of Records pentru patru spectacole sold-out susţinute în 11 ore şi 11 minute, la Sheffield Arena, Glasgow SE&CC, Birmingham NEC, respectiv Wembley Arena, în cadrul turneului de promovare a albumului "Rock 'Til You Drop". Acelaşi an avea să aducă membrilor trupei şi premiul Brit pentru contribuţia la dezvoltarea industriei muzicale.

Tradusă în cifre, întreaga carieră Status Quo însumează 29 de albume de studio, 4 discuri live, 7 compilaţii şi 77 de single-uri, vânzările depăşind 120 milioane de unităţi. Status Quo şi-a petrecut aproape şapte ani şi jumătate în clasamentele britanice (415 săptămâni), fiind trupa cu cele mai multe albume prezente în British Albums Chart, după The Rolling Stones.

Trupa Status Quo a concertat şi la Bucureşti, în octombrie 2012.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Când intervine FBI e groasă / Amănunte sulfuroase din dosarul DNA care-l vizează pe Dragnea

2 Se făcuse sârma ghem știți voi unde? / Moldoveanca s-a operat de urgență la un spital privat / Atenție, n-a scris …

3 Date și amănunte care dau fiori...

4 România jefuită / Cât a încasat Anca Alexandrescu de la KazMunayGas, kazahii pe care Ponta i-a iertat de 600 mil…

5 Studiu britanic care dă de gândit: Persoanele care au avut COVID-19 pot avea imunitate cel puțin cinci luni, d…