România, printre ţările cu cele mai neobişnuite remedii împotriva mahmurelii

România se numără printre ţările care au cele mai neobişnuite metode de a scăpa de mahmureală, remediul care se pare că dă roade în cazul românilor care au consumat prea mult alcool fiind ciorba de burtă, informează gloucestershireecho.co.uk.

România, printre ţările cu cele mai neobişnuite remedii împotriva mahmurelii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Site-ul Gizmodo a realizat o listă cu cele mai neobişnuite remedii pentru mahmureală din întreaga lume, conform gloucestershireecho.co.uk .

Potrivit acestei liste, în Turcia, Mexic şi România, locuitorii recomandă ciorba de burtă împotriva mahmurelii. Măruntaiele sunt fierte cu usturoi, ceapă şi, uneori, cu smântână.

În schimb, în Statele Unite ale Americii sunt recomandate ouăle crude, cu sos Worcestershire, sos iute, sare şi piper.

Vechii romani recomandau canari prăjiţi pentru a scăpa de mahmureală, în timp ce namibienii consumă lapte de bivoliţă, rom negru, rom condimentat, cremă de lichior şi smântână naturală.

Japonezii mănâncă "umeboshi", care sunt asemănătoare cu prunele sau caisele, dar sunt foarte acre.

Remediul german pentru mahmureală se numeşte "katerfrühstück" şi este alcătuit dn felii de hering murat rulate peste castraveciori şi ceapă. În ceea ce priveşte remediile pentru mahmureală ale canadienilor, acesta par a fi promiţătoare. După o noapte de mahmureală aceştia consumă cartofi prăjiţi cu brânză canadiană stropită cu sos cu boabe de piper negru.

De asemenea, grecii antici tratau mahmureala cu plămânii de oaie şi două ouă de bufniţă.

Totodată, pe site-ul nhs.uk sunt prezentate câteva sugestii pentru a scăpa de mahmureală. Astfel, analgezicele pot ajuta în cazurile de mahmureală - remediile pe bază de paracetamol sunt de cele mai multe ori cele mai bune, în vreme ce aspirina ar putea irita stomacul şi accentua senzaţia de greaţă. De asemenea, produsele pe bază de zahăr şi sucul de bulion sunt remedii utile. În plus, în cazurile de mahmureală se recomandă consumul de apă.

Pentru a preveni mahmureala este recomandat consumul a două halbe de apă, cu aspirină şi un complex de vitamina B, se arată pe site-ul gloucestershireecho.co.uk.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu