Sandra Bullock şi George Clooney vor juca din nou împreună, într-o dramă politică

Sandra Bullock şi George Clooney vor juca din nou împreună, într-o dramă politică

Actriţa americană Sandra Bullock va apărea din nou într-un film alături de George Clooney, într-o dramă politică intitulată "Our Brand is Crisis", după ce cei doi artişti au mai jucat împreună în "Gravity 3D: Misiune în spaţiu/ Gravity", în 2013.

Sandra Bullock şi George Clooney vor juca din nou împreună, într-o dramă politică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sandra Bullock, în vârsta de 50 de ani, a fost de acord să apară în noul film după ce a aflat că va fi regizat de David Gordon Green, potrivit variety.com. Pelicula este bazată pe un documentar din 2005, despre strategiile de campanie electorală din Statele Unite aplicate în ţările din America Latină, scrie contactmusic.com.

Actriţa americană va fi şi producător executiv al filmului, alături de George Clooney şi Grant Heslov.

Sandra Bullock este actriţa cel mai bine plătită de la Hollywood, cu venituri de 51 de milioane de dolari obţinute în perioada iunie 2013 - iunie 2014, potrivit Forbes.

Bullock s-a remarcat în ultimul an cu rolul din thrillerul SF "Gravity 3D: Misiune în spaţiu/ Gravity", unde a jucat alături de George Clooney. Filmul a fost recompensat cu şapte premii Oscar, inclusiv unul pentru regizorul Alfonso Cuaron. "Gravity" a fost şi pe placul spectatorilor şi a obţinut încasări de 716 milioane de dolari pe plan mondial.

Actriţa americană, premiată cu Oscar în 2010 pentru rolul din drama "Povestea unui campion/ The Blind Side", a devenit celebră jucând în special în comedii şi în filme romantice. Bullock pare să prefere în ultimii ani roluri din repertoriul dramatic şi a putut fi văzută pe marile ecrane în filmul "Extremely Loud and Incredibly Close", cu Tom Hanks şi Viola Davis.

George Clooney şi-a câştigat renumele ca actor, producător, producător executiv, scenarist şi regizor, dar şi ca activist dedicat cauzelor umanitare. În 2006, George Clooney a primit un premiu Oscar pentru rolul din "Syriana", pentru care a câştigat şi Globul de Aur. Actorul a mai fost nominalizat la premiile Academiei americane la diverse categorii, pentru filmele "Noapte bună şi noroc", "Michael Clayton", "Sus, în aer/ Up in the Air", "Descendenţii/ The Descendants" şi "Ziua trădătorilor/ The Ides of March".

Cel mai recent film scris şi regizat de George Clooney este "The Monuments Men", despre o unitate specială compusă din şapte directori, conservatori ai muzeelor şi istorici din artă, care primeşte, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din partea Aliaţilor, ordinul de a găsi operele de artă confiscate de nazişti în spatele liniilor inamice, pentru a le restitui proprietarilor de drept.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Țoapa o să vomite venin! „Gură de aur” și Reghe, poze în tandrețuri!

2 FOTO O profesoară de 41 de ani însărcinată a fost arestată după ce s-a culcat cu un elev de 15 ani

3 Priviți ce panouri rutiere montează Poliția din Ungaria, exclusiv pentru șoferii români

4 „Îmi cer scuze, n-aveam bani ieri!”

5 Furnizorii de gaze trimit notificări cu tarife noi exorbitante