Şapte dintre cele mai periculoase drumuri din lume. Transfăgăraşanul, pe lista acestora

BBC publică un articol despre şapte dintre cele mai periculoase drumuri din lume. Transfăgăraşanul face şi el parte din această listă.

Şapte dintre cele mai periculoase drumuri din lume. Transfăgăraşanul, pe lista acestora (Imagine: Gabriel Fluerariu/Mediafax Foto)

Drumul Naţional 5 din Madagascar

Drumul Naţional 5 din Madagascar se află între oraşele Maroantsetra şi Soanierana-Ivongo, iar pentru a-l parcurge ai nevoie deopotrivă de "un şofer şi un mecanic", susţine Anders Alm, şeful departamentului Tehnologie al WAU, o agenţie de călătorii care furnizează excursii în zonă. Dacă "te-ai plictisit de concret", adaugă acesta, drumul respectiv, cunoscut drept "cel mai prost din lume", ar fi un mod de a schimba lucrurile.

Format din nisip, roci solide şi poduri care trebuie studiate înainte de a fi trecute, drumul, care măsoară 200 de kilometri, necesită 24 de ore pentru a fi parcurs. Devine şi mai periculos în sezonul ploios (din decembrie până în martie), atunci când lipsa asfaltului sau a pavajului face ca drumul să devină în unele porţiuni de netrecut.

Trecătoarea Rohtang, India

Rohtang înseamnă "morman de cadavre", un nume dat de alunecările de teren mortale care au loc la 4.000 m altitudine în estul Himalayei. Vremea imprevizibilă este un alt factor de risc, în afara alunecărilor de teren, furtunile şi avalanşele producând şi ele victime.

Trecătoarea este deschisă între mai şi noiembrie, dar zăpada poate face ca ea să nu poată fi trecută în orice perioadă a anului.

Transfăgăraşanul

Măsurând 90 de kilometri, drumul format din curbe şi coborâri periculoase a fost desemnat de echipa Top Gear "cel mai frumos drum din lume".

Construit în scop militar în 1970, în cazul unei invazii, drumul face legătura dintre Moldoveanu şi Negoiu şi atinge altitudinea de 2.034 de metri.

"Dacă îţi place să schimbi vitezele la fiecare 3-4 secunde, e distractiv de parcurs", a susţinut Răzvan Baba. "Nimeni nu pare să respecte limita de viteză de 40 km/h, deşi este greu să mergi mult mai repede din pricina curbelor în ac de păr", a mai precizat el.

Autostrada Eyre, Australia

Carl Logan, ofiţer de poliţie din Perth, i-a avertizat pe cititori că autostrada din sudul Australiei, care măsoară 684 de mile, poate părea "simplă şi plictisitoare" la prima vedere, dar cei care o parcurg au parte de multă aventură, în special în ceea ce priveşte animalele. "Pot fi văzuţi canguri, păsări emu sau uneori cămile", a spus el. "Drumul este mai dificil din pricina riscului de a lovi animalele care apar pe carosabil, ceea ce poate avaria grav maşina", a mai precizat el.

Autostrada Prithvi, Nepal

Măsoară 174 de kilometri, de la Kathmandu la Pokhara, putând fi văzute privelişti minunate, precum vârful Annapurna, al 10-lea ca înălţime din lume.

"În afară de priveliştea minunată a munţilor Himalaya, veţi vedea şi maşini care au ajuns în râu după ce au căzut în prăpastie", a declarat Janet M Foley, care locuieşte în Las Vegas, şi care a parcurs drumul.

Autostrada Kolyma, Siberia

Localniciii cunosc autostrada drept "Trassa", adică "Traseul", deoarece este singurul drum principal din această regiune îngheţată din estul Siberiei.

Ea este denumită şi "drumul oaselor" din pricina istoriei tragice. A fost construită de sute de mii de prizonieri politici care au fost exilaţi în gulagurile din regiune în timpul regimului lui Stalin între anii 1930-1950. 

Mii au fost împuşcaţi pentru că nu lucrau suficient de mult, în timp ce alţii au murit din pricina condiţiilor groaznice din gulaguri. Vremea a ucis şi ea numeroase persoane, înregistrându-se temperaturi de -70 de grade Celsius.

Tunelul Guoliang, China

Timp de decenii, satul Guoliang, care se afla în Munţii Taihang din estul Chinei, putea fi parcurs doar urcând munţii. După ce guvernul a refuzat să construiască un drum, lăsându-i pe localnici efectiv izolaţi, aceştia au decis să facă ei înşişi unul. Din 1972 până în 1977 au folosit explozibili şi lopeţi pentru a săpa 1,2 kilometri de tunel. Câţiva şi-au pierdut viaţa în timpul construirii drumului.

Periculos de construit, drumul este, de asemenea, periculos de parcurs cu maşina. "China este locul de vizitat dacă sunteţi în căutarea drumurilor extreme", susţine Lewis Shaw. "Numai nu vă uitaţi în jos", adaugă el.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ / Guvernul PSD, RUȘINEA Europei, a încercat să ÎNȘELE Comisia Europeană și să deconteze din fonduri UE pr…

2 VIDEO / Asta e MAFIE! Augustin Zegrean, avertisment GRAV: CCR s-ar putea să nu valideze alegerile prezidențiale!…

3 Rareș Bogdan o calcă-n picioare pe „Proasta Pământului” după minciuna despre fabrica Volkswagen!

4 Dăncilă poate lua între 8 și 18 ani de pușcărie după denunțul lui Dragnea!

5 CULISE / Cine e baronul PSD care a ordonat anularea zborurilor TAROM în ziua moţiunii. DNA începe audierile

recomandări

Te ia DNA: Vasile Puscas

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Tipul ăsta coboară un baraj vertical cu bicicleta