Schimbare DRAMATICĂ pentru Johnny Depp. Actorul e de NERECUNOSCUT - FOTO

Cu o paletă diversă de roluri în care a fost complet schimbat prin machiaj, Johnny Depp este din nou greu de recunoscut într-o serie de imagini surprinse pe platourile de filmare.

Johnny Depp (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul în vârstă de 50 de ani a purtat un machiaj extrem miercuri, pe platourile de filmare, fiind surprins de paparazzi mult mai bătrân, cu un început de chelie şi cu restul părului cărunt şi dat pe spate, potrivit dailymail.co.uk .

Cea mai nouă producţie în care apare Depp este un film biografic despre gangsterul James 'Whitey' Bulger, care în noiembrie 2013 a fost condamnat de două ori la închisoare pe viaţă pentru participarea la 11 crime şi alte infracţiuni, printre care trafic de droguri, escrocherii şi şantaj din anii 1970 până în '90.

"Motivul pentru care îl interpretez este evident pentru mine", a explicat Depp într-un interviu mai devreme în acest an. "Este un personaj fascinant. Nu seamănă cu nimic din ce am mai făcut până acum. Sunt foarte entuziasmat să intru în pielea lui pentru puţin timp".

Filmul, regizat de Scott Cooper, se bazează pe cartea "Black Mass: The True Story of an Unholy Alliance Between the FBI and the Irish Mob", scrisă de foştii reporteri la Boston Globe Dick Lehr şi Gerald O’Neill.

Şi regizorul Cooper s-a declarat entuziasmat să lucreze cu Depp: "Vreau să lucrez doar cu actori care au un punct de vedere puternic şi care vor să fie mereu în competiţie. Iar Johnny este acest gen de actor. De fiecare dată se forţează să facă mai mult şi apare mereu în roluri diferite. Este unul dintre cei mai buni actori din istoria filmului american."

Guy Pearce i se va alătura lui Depp ca fratele gangsterului Whitey, şi el un infractor, în timp ce Joel Edgerton va apărea în pielea unui agent FBI corupt. Şi Dakota Johnson va apărea în film ca iubita lui Bulger, Lindsey, mama copilului de şase ani al acestuia.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Statul român este un stat ticălos, care a alungat milioane de români din țară. Este cel mai corupt și ineficient stat din Europa”

2 Așa o fi?

3 Un italian a refuzat să întrețină relații sexuale cu soția, iar femeia l-a reclamat la 112. Cum a motivat respingerea

4 „Dezastru, mâncare fără gust și șezlonguri departe de mare” / Turist român revoltat după ce a plătit 2.198 euro pentru un sejur all inclusive în Bulgar…

5 „Pentru aprovizionare sau pentru ce?” / Președintele, vizibil încurcat de o întrebare despre una din marile mize ale României