SUA și China au căzut de acord asupra unei cooperări în lupta împotriva pirateriei informatice

Președintele american Barak Obama a anunțat vineri la Washington, alături de omologul său chinez, Xi Jinping, că cele două mari puteri mondiale au căzut de acord pentru a lupta împotriva pirateriei informatice, una dintre cele mai mari dispute dintre Washington și Beijing, relatează AFP și Reuters.

''Am exprimat încă o dată preocupările noastre foarte grave în legătură cu creșterea amenințărilor în domeniul securității cibernetice împotriva întreprinderilor și a cetățenilor americani'', a declarat Barack Obama într-o conferință de presă comună la Casa Albă cu Xi Jinping.

''Am spus că aceasta trebuie să înceteze", a continuat președintele SUA. El a dat asigurări că "guvernul Statelor Unite nu este implicat în spionaj cibernetic în scopuri comerciale".

În răspunsul său, oaspetele chinez a afirmat că Beijingul "se opune și combate cu fermitate furtul de secrete comerciale și alte tipuri de atacuri informatice".

"Astăzi pot să anunț că țările noastre au găsit un teren comun de înțelegere pentru a merge înainte. Am căzut de acord că nici guvernul american, nici guvernul chinez nu desfășoară și nu susțin în cunoștință de cauză furtul informatic de proprietate intelectuală, mai ales secrete comerciale'', a făcut cunoscut liderul american.

Alături de drepturile omului și tensiunile din Marea Chinei de Sud, dosarul pirateriei și spionajului informatic — cibercriminalitatea — se află pe agenda vizitei de stat a președintelui Xi Jinping la Casa Albă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Tragerile loto de joi, 30 iulie. Numerele câștigătoare la 6 / 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 / 40 și Super Noroc

3 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

4 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

5 Eurodeputata Diana Șoșoacă, transportată la spital după un accident rutier în București