SUA/Florida: Au fost descoperite 350 de monede din aur, evaluate la 4,5 milioane de dolari

Scafandri ai unei companii de 'vânători de comori' din Florida (SUA) au scos din apele Oceanului Atlantic 350 de monede din aur, evaluate la 4,5 milioane de dolari. Monedele se aflau în dreptul localității Vero Beach de pe coasta de est a Floridei și proveneau de la un galion spaniol de la începutul secolului al XVIII-lea, a relatat joi presa, potrivit EFE.

În zilele de 30 și 31 iulie, au fost recuperate '350 de monede din aur, inclusiv nouă reali evaluați la 300.000 de dolari fiecare', informează compania 1715 Fleet-Queens Jewels pe site-ul său, unde sunt publicate și fotografii ale scafandrilor și monedelor. 

Tezaurul este compus din 'sute de escudos, dubloni și reali' care făceau parte din încărcătura de aur pe care o transporta flota spaniolă, în 1715, de la Havana spre Spania. Unsprezece nave s-au scufundat lângă coasta Floridei din cauza unui uragan.

O parte din aurul, argintul și restul obiectelor de valoare care au rămas împrăștiate pe fundul apei au fost recuperate după furtună, dar istoricii și căutătorii de comori cred că obiecte din argint și aur estimate la milioane de dolari se află în continuare în apele oceanului. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu