Thomas Thwaites, "omul capră", își prezintă experiența de caprină

Thomas Thwaites, "omul capră", își prezintă experiența de caprină

Sătul de viața trepidantă de ființă umană, graficianul londonez Thomas Thwaites s-a hotărât să se transforme câteva zile în capră și să străbată Alpii elvețieni. În acest scop și-a comandat patru proteze speciale pentru membre și a suferit chiar și schimbări neurologice ca să fie cât mai ...caprin, transmite vineri AFP.

"Eram oarecum deprimat de complexitatea vieții umane și de toate eforturile făcute pentru a câștiga bani", a declarat Thwaites, 34 de ani, potrivit AFP. Inspirația i-a venit în timp ce avea grijă de câinele unui prieten, un animal "bucuros, fericit că trăiește". S-a gândit atunci că ar fi formidabil să se poată comporta un timp ca un animal.

Susținut de Wellcome Trust, fundație pentru sănătate cu sediul la Londra, Thomas Thwaites a petrecut nouă luni studiind felul în care ar putea să se comporte asemenea unei capre sau cel puțin să se apropie de caprine.

S-a gândit chiar să își implanteze un stomac fals care să îl ajute să digere iarba, însă nu a trecut la fapte temându-se să nu aibă probleme de sănătate.

Hotărât să se integreze cât mai bine într-o turmă de capre, el s-a supus totuși unei stimulări magnetice transcraniene pentru a provoca în creier leziuni temporare menite să îi blocheze capacitatea de a vorbi.

Înainte să plece în Alpii elvețieni, a participat și la disecarea unei capre la Colegiul regal veterinar din Londra.

Tânărul a petrecut trei zile cu o turmă de capre, mergând pe membre artificiale concepute pentru a imita mersul lor. Viața pe patru picioare nu a fost însă ușoară. "Cel mai greu a fost să sprijin greutatea corpului pe brațe mult timp. Nu suntem făcuți pentru așa ceva", a spus temerarul. "În pielea caprei, mi-a fost mult mai ușor să urc decât să cobor, așa încât am ajuns foarte sus le munte cu turma", a adăugat el.

Thwaites speră ca acțiunea sa să contribuie la dezbaterea asupra provocărilor pe care le presupune adoptarea punctului de vedere al celuilalt. El a prezentat în luna septembrie fotografii și texte ilustrând cele trei zile în mijlocul rumegătoarelor în cadrul unei expoziții amenajate la Londra și intitulate "Thomas Thwaites. Goat Life". În același timp scrie o carte despre experiența sa, "Omul capră: În concediu de la omenire", care va apărea în aprilie 2016.

Thwaites s-a gândit inițial să intre în pielea unui elefant, însă a decis că această specie este prea apropiată de oameni fiindcă și elefanții "pot fi deprimați și ajunge nebuni", încheie AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

2 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

3 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

4 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”

5 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc