TOP CINEMA Filmul de acțiune 'Taken 3', în fruntea box-office-ului nord-american

Filmul de acțiune 'Taken 3' (Taken 3: Teroare în L.A., 2015) s-a plasat încă de la lansare în fruntea box-office-ului nord-american, cu încasări de 40,4 milioane de dolari, fiind urmat de una din peliculele recompensate cu un Glob de Aur, 'Selma', relatează luni AFP.

'Taken 3', regizat de Olivier Megaton, care a realizat și 'Taken 2', îl readuce pe marele ecran pe Liam Neeson pentru a prezenta povestea unui fost agent special, acuzat pe nedrept de uciderea soției și care trebuie să își dovedească nevinovăția.

Pelicula 'Selma' a regizoarei Ava DuVernay, care prezintă o parte din viața apărătorului drepturilor civice Martin Luther King, a înregistrat încasări de 11,2 milioane de dolari (aproape 13,5 în două săptămâni), potrivit cifrelor provizorii difuzate duminică de Exhibitor Relations.

Pe a treia treaptă a podiumului se află 'Into the Woods' (În inima pădurii), comedie cu Meryl Streep, cu înacasări de 9,7 milioane de dolari (105,3 milioane în trei săptămâni).

Aflată săptămâna trecută în fruntea clasamentului, superproducția lui Peter Jackson 'The Hobbit: The Battle of the Five Armies' (Hobbitul: Bătălia celor cinci oștiri) a ajuns pe locul al patrulea, având încasări de 9,4 milioane de dolari (236,5 milioane în patru săptămâni).

Top cinci este completat de 'Unbroken' (De neînvins), al doilea film al Angelinei Jolie ca regizor (8,4 milioane de dolari, 101,6 milioane în trei săptămâni) — inspirat din povestea unui atlet american, Louis Zamperini, prizonier de război la japonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

'The Imitation Game' (The Imitation Game. Jocul codurilor), care prezintă destinul incredibil al matematicianului britanic Alan Turing ce a reușit să spargă coduri naziste, persecutat pentru homosexualitatea sa, a adunat 7,6 milioane de dolari (40,8 milioane în șapte săptămâni).

Următoarele locuri sunt ocupate de 'Night at the Museum: Secret of the Tomb' (O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului) — cu 6,7 milioane de dolari, 'Annie' — 4,9 milioane, 'The Woman in Black 2: Angel of Death' (2015) — cu 4,8 milioane și The Hunger Games: Mockingjay Part 1 (Jocurile foamei: Revolta — Partea I.) — cu 3,8 milioane.

'The Interview', parodie a unui complot al CIA pentru asasinarea liderului nord-coreean Kim Jong-Un, care a provocat amenințări anonime la adresa cinematografelor care l-ar proiecta, a avut încasări de doar 400.000 de dolari în a treia săptămână și în total 5,7 milioane de la lansare, nereușind să intre în Top 10 difuzat de Exhibitor Relations.

AGERPRES


populare
astăzi

1 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

2 E festival de m...e la adresa PSD după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”, votul pentru debarc…

3 VIDEO „Trusă, stingător, triunghi aveți?” / Polițista care s-a enervat pe un șofer oprit în trafic, cercetată de Biroul Control Intern al IPJ Bacău

4 Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării. Liderul AUR spune că este „naș la un botez”. Reacția lui Grindeanu

5 Noi amănunte despre întâlnirea dintre George Simion și Călin Georgescu de la Biblioteca Națională