Traian Băsescu a participat, alături de soţia sa, la premiera de gală a filmului "De ce eu?", de Tudor Giurgiu

Traian Băsescu a participat, alături de soţia sa, la premiera de gală a filmului "De ce eu?", de Tudor Giurgiu

Fostul preşedinte Traian Băsescu participă, luni seară, la premiera de gală a filmului "De ce eu?", regizat de Tudor Giurgiu, un lungmetraj inspirat din cazul procurorului Cristian Panait, fostul preşedinte precizând că nu a mai văzut un film de zece ani.

Traian Băsescu a sosit la eveniment însoţit de soţia sa, Maria Băsescu.

Printre personalităţile care participă la premiera de gală, care are loc la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, se numără preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, fostul deputat Sever Voinescu , fostul procuror Alexandru Lele, dar şi vedete din industria filmului, precum actriţa Oana Pellea, alături de echipa lungmetrajului "De ce eu?".

La sosirea la eveniment, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a fost întrebat dacă ceva din sistemul juridic din 2002 se mai regăseşte în prezent. "(...) Sigur că s-au schimbat lucrurile, pentru că lucrurile se schimbă, vrem nu vrem. Lumea merge înainte, chiar dacă ne-am pune noi de-a curmezişul, ea tot se schimbă. Dar ceea ce s-a întâmplat atunci nu ştiu dacă se mai poate repeta. E o chestie personală şi oamenii oricând pot să decadă psihic, în orice sistem", a spus el.

Chestionat dacă a fost impresionat de cazul lui Cristian Panait, acesta a răspuns afirmativ şi a precizat că acesta a fost şi motivul pentru care a aşteptat acest lungmetraj, pentru că "voia să ştie, dar se pare că nici ei nu au aflat mai mult decât se ştia atunci".

"De ce eu?" a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin 2015. Thrillerul politic a atras atenţia presei internaţionale la Berlinală, unde a rulat cu casa închisă. Scenariul scris de Loredana Novak şi Tudor Giurgiu este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui procuror din Oradea, Alexandru Lele, şi a presiunilor exercitate asupra sa.

"Filmul despre Panait e, oarecum, filmul despre eşecul unei generaţii din care fac parte. Care a crezut că schimbările politice ale anului 1989, că despărţirea de comunism va însemna o rupere definitivă cu sistemul vechi mafiot şi corupt. În 2002 (anul morţii lui Panait), dar şi în prezent, realitatea românească e una dură: vechii ofiţeri şi activişti din Securitate monopolizează nu doar afaceri importante, ci şi poziţii importante în politică", a declarat regizorul Tudor Giurgiu.

Cristian ( Emilian Oprea ) este un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals şi sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate.

Protagonistul este Emilian Oprea, actor la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila, aflat la debut în rol principal într-un lungmetraj de cinema. Distribuţia este completată de Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreţia Mandric, Sore Mihalache, Ionuţ Caras şi Virgil Ogăşanu.

Lungmetrajul "De ce eu?" este produs de Libra Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Bulgarian National Film Center, Eurimages, Programul MEDIA şi SEE Cinema Network, cu participarea HBO România. Coproducători sunt Hai-Hui Entertainment, Chouchkov Brothers şi Cor Leonis Films.

În România, filmul este distribuit de RO Image 2000, în colaborare cu Transilvania Film.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu