Turcescu s-a însurat, în sfârşit!-FOTO

Turcescu s-a însurat, în sfârşit!-FOTO

Robert Turcescu şi Oana Nuţu sunt, de sâmbătă, soţ şi soţie. Cei doi şi-au zis “Da” în faţă ofiţerului Stării Civile, la Primăria Sectorului 1, iar cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe din Capitală. Dacă dimineață, s-a iscat un mare scandal când paznicii de la Starea Civilă au încercat să blocheze accesului unui fotograf de la o publicație tabloidă care insista să intre pentru a putea să facă poze, la biserică spiritele s-au destins. Pentru că era prea emoționat să facă declarații înaite, Robert Turcescu le-a promis jurnaliștilor că va face declarații după oficierea cununiei religioase. Noua soție a lui Robert Turcescu este designer vestimentar și e cu 14 ani mai mică decât fostul jurnalist care a șocat publicul când a mărturisit că a fost ofițer sub acoperire și că vrea să fie judecat. Parchetul General a refuzat să deschidă vreo anchetă, procurorul general informând că Turcescu nu a încălcat nicio lege.


 Restaurantul în care au ajun nuntașii după cununie este o pizzerie, scrie Cancan, iar localul nu a fost închiriat în întregime deoarece atunci când au ajus mirii, înăuntru ar fi fost niște clienți care urmăreau un meci de rugby.

 La ieșirea din biserică Robert Turcescu s-a declarat foarte emoționat și a spus că le mulțumește tuturor celora care îi această zi s-au gândit la el, dar că îi mulțumește mai ales lui Dumenzeu pentru "o soție atât de frumoasă". De asemenea el le-a mulțumit jurnaliștilor pentru că i-au respectat intimitatea. 

Întrebată fiind câți copii îi dorește, mieasa a răspuns: "Câți ne-o da Dumnezeu".

"Naşi au fost sora şi cumnatul meu, iar detaliile ce ţin de luna de miere fac parte din intimitatea unei familii, după cum vedeţi, nou create şi vă rugăm să ne respectaţi această dorinţă. mergem acum să petrecem câteva ore cu prietenii noştri la un restaurant din Bucureşti aşa cum ştiţi că se întâmplă la astfel de evenimente. Nu vă aşteptaţi să fie ceva spectaculos la restaurant, nu vor fi foarte mulţi invitaţi, doar cei care au fost prezenţi şi la ceremonie. Cel mai spectaculos lucru de astăzi a fost acest moment şi faptul că acum suntem căsătoriţi", a mai spus Robert Turcescu.

Pentru a evita orice confuzie, una din rudele mirilor au stat la ușa bisericii și le-a indicat celor de la pază cine se află pe lista invitaților. Printre prietenii și rude, la nuntă participă și unii dintre foștii colegi ai lui Robert Turcescu.

Numele preotului adus din Chișinău, care la îi cunună pe cei doi miri este Vasili Murata. Conform calulelor făcute de jurnaliștii prezenți în fața bisericii, cununia l-ar fi costat pe Robert Turcescu aproximativ 2.000 lei.

 Robert Turcescu și Oana Nuțu și-au spus DA în fața ofițerului stării civile de la primăria Sectorului 1.




Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro