Un câine cu o malformație a lăbuțelor fuge din nou datorită unei proteze realizate prin imprimare 3D

Un husky siberian, născut cu o malformație congenitală a labelor din față care nu îi permitea să meargă, se mișcă și fuge ca un câine normal datorită unei proteze realizate cu o imprimantă 3 D, scrie marți ziarul spaniol 'ABC'.

Având lăbuțele din față foarte deformate, Derby a fost abandonat încă de la naștere într-un adăpost din statul american Alabama. El se rănea atunci când încerca să se deplaseze și, prin urmare, era nevoit ca în majoritatea timpului să stea în interior, pe o cuvertură.

Norocul său a fost că o iubitoare de animale, Tara Anderson, care lucrează la firma '3D Systems', a fost extrem de înduioșată de soarta lui. 'De fiecare dată când citeam povestea lui sau când îi vedeam poza, plângeam', povestește ea într-o înregistrare video care a devenit virală pe internet.

Într-o primă fază, Tara Anderson a încercat să-l ajute pe Derby cu un fel de scaun cu rotile, dar rezultatul nu a fost prea mulțumitor. Ulterior, inspirată de activitatea ei profesională, a apelat la un ortoped și la doi specialiști în domeniul design-ului 3 D, care au realizat o proteză ce poate fi modificată cu ușurință și imprimată din nou.

Datorită lor, câinele se deplasează cu o totală libertate. Derby fuge fericit kilometri întregi însoțindu-i pe noii săi proprietari, Sherri și Dom Portanova, în timp de fac jogging.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…