Un cor de 80 de persoane s-a prăbușit în China cu întreaga scenă

Un cor de 80 de persoane s-a prăbușit sâmbătă în gol, cu întreaga scenă, în timpul unei repetiții pentru un concurs coral ce urma să aibă loc la Teatrul Mare din orașul Bijie, din provincia Guizhou din China, informează agenția DPA citând presa locală.

Potrivit unor imagini video care surprind momentul, coriștii se pregăteau pentru repetiție încadrându-se pe locurile prestabilite, iar în momentul intonării primelor acorduri din cântec partea din scenă pe care se aflau coriștii s-a prăbușit, întregul ansamblu dispărând din cadru. Dirijorul a rămas singur pe scenă, surprins de întâmplare, cu mâinile suspendate în aer pentru a încheia fraza muzicală începută.

Potrivit postului public de televiziune CCTV, opt persoane au fost rănite. O anchetă este în curs pentru a stabili cauzele accidentului. AGERPRES


populare
astăzi

1 De ce a respins Jean-Paul Sartre Premiul Nobel: gestul care a sfidat Academia

2 Fabrica de fake Sorina Matei a dat-o iar de gard, ca de obicei?

3 Tezaur versus bănci / cât câștigă românii la o investiție de 10.000 de lei

4 Întârzierile din 2026 pregătesc un record de autostrăzi inaugurate în 2027

5 Flota aeriană a Rusiei se prăbușește: Moscova cere ajutorul Vietnamului