Un mesaj despre un robot ucigaș a inflamat twittosfera

O jurnalistă de la publicația britanică Financial Times a devenit un fenomen în social media după ce a postat, la 1 iulie, un tweet despre un accident de muncă în care un bărbat a fost ucis de un robot în uzina Volkswagen din Germania.

Explicația acestei situații inedite a fost că jurnalista se numește Sarah O'Connor, nume aproape similar cu al personajului principal feminin Sarah Connor, care luptă contra roboților în filmul 'Terminator: Genesys' care fusese lansat cu numai câteva zile înainte, la 25 iunie. Mulți internauți au opinat că relatarea era, de fapt, un mod de a face publicitate pentru film.

Ca urmare a acestei coincidențe, mesajul ziaristei londoneze a fost distribuit cu viteza fulgerului și, în numai o oră, peste 30.000 de profiluri de pe Twitter au interacționat, 'bulgărele de zăpadă' crescând în continuare, după cum relatează presa din Marea Britanie.

Sarah Connor, ea însăși o luptătoare, este mama liderului rezistenței oamenilor contra Skynet, un sistem de supercomputere ce fusese construit pentru a înlocui factorul de decizie uman.

Din avalanșa de comentarii și reacții la postarea despre accident nu a lipsit ironia, dar, jurnalista a susținut că nu a văzut filmul din seria 'Terminator' și nici nu știa ce este Skynet. Totodată, a reamintit cu sobrietate că relatarea sa era despre un om care a murit în realitate. Aceste lămuriri nu i-au oprit însă pe fani să-i urmărească contul, atrași de numele tizei sale fictive. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Așa o fi?

3 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

4 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

5 DOCUMENTE Filiera vaccinurilor anti-COVID