Un paroh catolic din Germania, aplaudat de credincioși după ce a anunțat, în timpul slujbei, că se căsătorește

Un paroh catolic din Germania, aplaudat de credincioși după ce a anunțat, în timpul slujbei, că se căsătorește

Un preot catolic a anunțat în cursul slujbei de duminică, ținută în parohia sa din orașul german Weissenberg, că renunță la straiele bisericești pentru a se căsători, iar credincioșii au reacționat cu vii aplauze, scrie EFE, citând presa locală de luni.

Intenția părintelui Helmut Guggemos, de 45 de ani, fusese comunicată pe pagina web a bisericii, care afirma însă că motivul era legat de starea lui de sănătate. Realitatea — prezentată chiar de prelat — era însă că este îndrăgostit de o femeie din nordul Germaniei, cu care vrea să întemeieze o familie.

Mărturisirea lui publică a fost ascultată într-o liniște absolută, iar aplauzele din final l-au emoționat în mod deosebit pe (deja) fostul preot.

'Mă simt fericit și ușurat întrucât pot să recunosc în mod deschis și cinstit sentimentele pentru femeia pe care o iubesc', a declarat Helmut Guggemos, într-un interviu pentru 'Lindauer Zeitung', subliniind că susținerea credincioșilor i-a dat încredere. 'Dacă s-ar fi putut să fiu paroh cu soție și familie, fără îndoială că aș fi rămas în continuare', a adăugat el.

Acesta este al doilea caz din ultimul an în care o biserică de pe malul Lacului Boden (din sud-vestul Germaniei) își pierde parohul din cauza unei iubiri lumești. În octombrie 2014, Martin Steiner și-a părăsit parohia din Wasserburg, la numai zece kilometri de Weissenberg, pentru a se căsători. El nu și-a luat însă la revedere de la credincioșii bisericii sale, care și-au exprimat înțelegerea față de cele întâmplate, dar au deplâns faptul că fostul paroh nu le-a lăsat datele lui de contact.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...