Un tânăr de 15 ani a găsit o greșeală în ecuația ce definește numărul de aur la o expoziție din Boston

O greșeală de matematică de la o expoziție din Boston, USA, a fost trecută cu vederea vreme îndelungată până când, de curând, un tânăr de 15 ani a observat-o și semnalat-o responsabililor muzeului, conform yakimaherald.com.

Joseph Rosenfeld vizita Muzeul de Știință din Boston împreună cu familia sa când a remarcat, în cadrul secțiunii dedicate disciplinei matematice, că ecuația care calculează numărul de aur este scrisă greșit. După ce a observat că ecuația conținea semnele de minus în locul celor de plus, tânărul a lăsat un mesaj de notificare în acest sens la biroul oficialilor de muzeu, care i-au răspuns ulterior printr-o scrisoare că ecuația va fi corectată.

Alana Parks, responsabilă pentru conținutul expozițiilor muzeului a declarat pentru un ziar local că expoziția intitulată ”Matematică” este veche de aproape 35 de ani și că greșeala nu a fost sesizată până acum.

"La început nu eram sigur și mă gândeam că poate mă înșel, dar apoi am fost foarte încântat”, declară tânărul care plănuiește ca în viitor să studieze la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

4 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri

5 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare