VIDEO Şoarecii transparenţi, creaţi de o cercetătoare de origine română

VIDEO Şoarecii transparenţi, creaţi de o cercetătoare de origine română

Şoarecii transparenţi sunt morţi şi sunt folosiţi de oamenii de ştiinţă pentru cercetarea detaliilor fine de anatomie.

Înainte de a fi trataţi cu diverse chimicale, şoarecii sunt eutanasiaţi. Cercetătorii le-au făcut organele interne transparente, dar nu şi oasele.

Rezultatul arată ca o meduză cu formă de rozătoare, ale cărei organe sunt ţinute la locul lor de ţesut conjunctiv şi un gel special.

Numeroase experimente sunt realizate pe şoareci deoarece biologia lor de bază este foarte similară cu a oamenilor, iar şoarecii pot fi modificaţi genetic în aşa fel încât să simuleze boli umane.


Cu această nouă tehnică, dezvoltată de Viviana Grădinaru şi echipa ei de la CalTech, s-ar putea deschide calea către o nouă generaţie de terapii pentru afecţiuni care variază de la autism la durere cronică.

De exemplu, oamenii de ştiinţă vor putea cartografia mai bine sistemul nervos sau modul în care se răspândeşte cancerul în organism.

"Metodologia noastră are potenţialul de a accelera orice demers ştiintific care ar fi benefic pentru cartografierea întregului organism, inclusiv studiul despre cum nervii periferici şi organele pot afecta profund cogniţia şi procesarea mentală, dar şi viceversa", a explicat cercetatoarea de origine română.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Voi ați citit ce vrea să facă Savonea la Curtea Supremă?

2 VIDEO Fără precedent! / Priviți, la Brașov, două judecătoare au discutat cu protestatarii și le-au împărțit ceai!

3 VIDEO Surpriză de proporții / Armata ucraineană anunță că a încercuit trupele ruse din Kupiansk! Zelenski s-a filmat la intrarea în oraș

4 SUA promit Ucrainei „o zonă demilitarizată“ cum nu s-a mai văzut de-a lungul frontului estic. Ce spun ucrainenii?

5 BREAKING Explodează Omerta patronată de Savonea? / Peste 300 de magistrați s-au adăugat colegilor care au condamnat „justiția capturată”. Cine sunt cei …