VIDEO/Lupte între bandele de motocicliști din Texas, cel puțin 9 persoane au fost ucise

Cel putin noua membri ai gastilor de moticiclisti au fost ucisi in Texas duminica, dupa o disputa intre bande rivale, scrie AFP.

Un ofiter de politie s-a declarat uluit de faptul ca niciunul dintre clientii restaurantelor situate in imediata apropiere nu a fost ranit in timpul schimbului de focuri in care au fost implicati mai multi membri ai gastilor.

"In 34 de ani de serviciu, este cea mai violenta scena la care am lucrat. Era sange peste tot", a declarat sergentul Patrick Swanton, pentru Waco Tribune.

Disputa a inceput intr-o unitate a lantului de restaurante si baruri Twin Peaks, un loc preferat al motociclistilor, intr-o centru comerciale popular din Waco, Central Texas Marketplace.

Politia stia ca are loc o reuniune a motociclistilor si fortele de ordine au intervenit rapid, dar nu inainte de a se ajunge la lovituri de cutit si focuri de arma.

Potrivit presei locale, cel putin 18 persoane au fost ranite.

Sergentul Swanton a precizat ca peste 100 de arme au fost confiscate de politie.

Imaginile prezentate de televiziuni arata zeci de suspecti perchezitionati si urcati in masinile politiei.

Presa a vorbit in prima instanta de implicarea gastilor Bandidos si Cossacks, dar politia a spus ulterior ca la disputa au participat pana la cinci bande.

Astfel de cluburi de bikeri care functioneaza deseori la limita legii au aparut din contra-cultura americana in a doua jumatate a secolului al XX-lea.

Numeroase grupari - care isi aleg propriul sef si au propriile reguli, simboluri si ritualuri de initiere - sunt implicate in criminalitatea organizata.

In Statele Unite, ele sunt implicate in special in traficul de droguri si de arme.

Zona a fost inchisa de fortele de ordine.

"Inchidem total Central Texas Marketplace, cine este acolo sa plece imediat. Din motive de securitate, repetam, nu veniti in aceasta zona", a scris politia din Waco, pe Facebook.

"Politistii continua sa aresteze indivizi care vin cu arme. Nu e momentul pentru facut turism deoarece avem de-a face cu indivizi foarte periculosi", a adaugat politia.

Waco, un oras din sudul Texasului, are 129.000 de locuitori. Localitatea a fost teatrul, in 1993, al unui asediu de 50 de zile si schimburi de foc intre membrii unei secte si FBI care s-a incheiat cu un incendiu in care au murit 74 de oameni.



populare
astăzi

1 De ce a respins Jean-Paul Sartre Premiul Nobel: gestul care a sfidat Academia

2 Fabrica de fake Sorina Matei a dat-o iar de gard, ca de obicei?

3 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

4 Toamnă caldă până în noiembrie: temperaturi peste normal și nopți cu brumă

5 Șocul unei proprietare din Cluj: ce au lăsat în urmă chiriașii model