Ponta, la sfințirea bisericii greco-catolice

Ponta, la sfințirea bisericii greco-catolice

Prim-ministrul Victor Ponta s-a aflat duminică în mijlocul comunității greco-catolice din județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia sfințirii bisericii ce poartă hramul "Buna Vestire" din municipiul Bistrița.

Ceremonia religioasă a fost condusă de episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, și de episcopul Eparhiei de Lugoj, Alexandru Mesian.

La eveniment au mai luat parte prefectul de Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, ministrul delegat pentru Ape și Păduri, Doina Pană, primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, precum și deputații și senatorii de Bistrița-Năsăud și reprezentanți ai altor culte religioase.

Sfințirea bisericii greco-catolice "Buna Vestire" a avut loc la 20 de ani după începerea lucrărilor de construcție a lăcașului de cult și cu această ocazie au fost primite de la Ordinul Franciscan din Padova, Italia, moaștele Sfântului Anton, urmând ca un fragment de os să rămână permanent în incinta bisericii.

Premierul Victor Ponta va mai vizita duminică fabrica româno-germană de cablaje auto Leoni Bistrița și va inaugura noul sediul local al Registrului Auto Român.

AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!