Procesul lui Iohannis, amânat pentru 30 septembrie

Procesul lui Iohannis, amânat pentru 30 septembrie

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat joi pentru 30 septembrie dezbaterile pe admisibilitatea recursului declarat de Agenția Națională de Integritate în procesul de incompatibilitate al președintelui PNL, Klaus Iohannis.

Magistrații ar fi trebuit joi să analizeze, într-o ședință care nu este publică, o chestiune de procedură, respectiv raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ANI, însă această analiză a fost amânată pentru 30 septembrie.

Dacă recursul ANI va fi declarat admisibil în principiu, magistrații vor stabili apoi un alt termen pentru judecarea pe fond a dosarului.

Procesul lui Iohannis a ajuns la instanța supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

ANI a făcut recurs, însă dosarul a întârziat foarte mult, ceea ce l-a determinat pe președintele Agenției, Horia Georgescu, să trimită recent conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție o cerere prin care solicita acestei instanțe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilitățile de tip "RAJA", printre care și cel al lui Iohannis.

"Avem în vedere faptul că emiterea unor decizii prin care să se soluționeze litigiile ce au ca obiect incompatibilitățile de tip 'RAJA' prezintă o importanță deosebită, dat fiind faptul că, în prezent, din punctul de vedere al ANI, în toate aceste situații exercitarea atribuțiilor efective, corespunzătoare prerogativelor de putere publică, nu este una conformă cu legea și cu valorile statului de drept. De altfel, această problemă de drept a suscitat o dezbatere amplă și la nivelul opiniei publice și a factorilor politici, generând controverse, subminând astfel aplicarea legii din perspectiva existenței stărilor de incompatibilitate care în fapt previn conflicte de interese, factor determinant în fraudarea banilor publici", se arăta în solicitarea ANI.

În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deține simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA.

"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține, simultan, atât funcția de primar al municipiului Sibiu, cât și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 și până în prezent) și SC Piețe SA (începând cu 05.08.2010 și până în prezent), încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003", declara ANI.

Klaus Iohannis exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000 — 2004, 2004 — 2008, 2008 — 2012 și 2012 — prezent).

Prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului Sibiu nr. 144/30.04.2009 și nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu iar începând cu data de 5 august 2010 deține și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Piețe SA.

ANI menționa ca jurisprudență relevantă în materie rapoarte care au avut același obiect de evaluare, sentințele civile din 21.11.2012 — nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA și sentința civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulți aleși locali (în categoria cărora intră și primarii) emise de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Conform dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, "funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național".

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...