Antonescu, pauză de campanie în SUA: Liderul PNL  a discutat cu oficialii Departamentului de Stat american

Discuţiile dintre cei doi au vizat situaţia din Ucraina şi Republica Moldova şi aranjamentele militare ale României şi NATO.

„Întâlnirea de la Departamentul de Stat a fost un excelent prilej pentru Crin Antonescu de a sublinia importanţa creşterii prezenţei militare americane în estul Europei şi în mod special în România, în contextul crizei din Ucraina, ca o dovadă a angajamentului SUA faţă de aliaţii din zonă în materie de securitate, că spiritul articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic rămâne la fel de puternic. În acest context, cei doi au exprimat necesitatea creşterii bugetelor alocate apărării la nivelul Europei, liderul liberal arătând că susţine cu tărie creşterea rapidă, până în 2016, a bugetului MApN la nivelul a 2% din PIB. El a prezentat propunerea făcută ca toate partidele parlamentare să susţină această majorare şi să-şi asume că pe o perioadă de minim 5 ani cheltuielile militare nu vor fi diminuate”, se arată într-un comunicat al PNL.

De asemenea, un alt subiect al discuţiilor a vizat Republica Moldova şi aderarea sa la UE, fiind necesară susţinerea ţării vecine.

„Aceeaşi atitudine trebuie manifestată atât de UE, cât şi de SUA şi în ceea ce priveşte aspiraţiile europene şi euro-atlantice legitime ale Georgiei. Vremea sferelor de influenţă a trecut în Europa“, a susţinut Antonescu.

Totodată, liderul PNL a transmis oficialului american că "parteneriatul strategic dintre România şi SUA este pilonul de bază al politicii externe a României, alături de apartenenţa la NATO şi UE".
„Dinamizarea cooperării în plan economic este o necesitate în viziunea liderului liberal, predictibilitatea şi transparenţa fiind cereri legitime ale investitorilor străini. Crin Antonescu a ţinut să sublinieze că nu se poate vorbi de un mediu încurajator pentru investiţiile străine dacă nu avem un stat de drept puternic. Independenţa justiţiei şi întărirea instituţiilor care luptă cu fenomenul corupţiei sunt semne ale unei democraţii puternice şi de aceea este necesar ca politicienii să susţină existenţa unor instituţii performante, independente“, se mai arată în comunicatul citat.

Hoyt Yee, asistentul adjunct al Victoriei Nuland, s-a aflat, în aprilie, la Bucureşti în cadrul unei vizite de rutină în regiune.

Oficialul american s-a întâlnit cu membri ai Administraţiei Prezidenţiale, cu mai mulţi lideri politici şi reprezentanţi ai societăţii civile pentru a discuta aspecte referitoare la relaţiile bilaterale, relaţiile economice, situaţia din Ucraina, dar şi despre statul de drept.

Într-un interviu acordat Mediafax, Hoyt Yee a declarat că SUA şi România au căzut de acord asupra importanţei unor standarde înalte privind conduita oficialilor statului şi a principiului că nimeni nu este mai presus de lege.

Întrebat dacă a discutat cu oficialii români despre legea care permite primarilor să-şi delege responsabilităţile, diplomatul a precizat că nu a abordat legi individuale, dar a discutat despre importanţa statului de drept.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, cazul partenerei de viață a șefului CJ Iași, care deține un record de funcții publice / Apă, Gaz, Parlament, Guve…

3 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

4 BREAKING Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA când primea 60.000 de euro / Femeia ar fi pretins că are influență la Guvern și șeful D…

5 Percheziții la domiciliul medicului Cristian Andrei, acuzat că a violat și agresat sexual mai multe femei. S-au tras focuri de armă