Audiere EXPLOZIVĂ la DNA. Pe cine TREMURĂ CHILOȚII?

Audiere EXPLOZIVĂ la DNA. Pe cine TREMURĂ CHILOȚII?

A trecut aproape neobservată luni aducerea la sediul DNA a unui personaj încătușat. Însă în mulți chiloți de prin politică a intrat tremuriciul instantaneu. Și nu credem că s-a oprit! Pentru că băiatul nu numai că știe foarte multe, dar a și fost folosit să facă tot felul de comisioane/lucruri murdare pentru mulți care acum fac fețe-fețe. Numele lui Sergiu Diacomatu, deși a fost des invocat în toate dosarele ANRP, lângă Bica, Udrea, Oltean și alte personaje cu notorietate, n-a prea fost reținut. Însă fără ''aportul'' său nimic nu s-ar fi putut aranja cu sutele de milioane prăduite! 

Cum o fi ajuns acest interlop din Brăila taman într-o funcție cheie într-o instituție care urma să reverse asupra unor găști de partid bogății imense din Bugetul Statului, numai SRI ne poate spune!

Pentru că acest personaj a fost de-a dreapta Elenei Udrea/PMP până în 2013 și apoi de-a dreapta lui Teodor Atanasiu/PNL, după 2013! Iar toate sursele indică faptul că el a continuat să lucreze pentru Udrea și după ce a fost înfipt de Atanasiu la șefia organizației PNL Sector1! Și a lucrat pentru Udrea în campania electorală din 2014. Practic echipele PNL de campanie din casă în casă împărțeau materialele electorale ale Elenei Udrea și nu pe cele ale lui Klaus Iohannis.
“Atât de proști au fost încât i-au recunoscut oamenii și ne-au sesizat. Erau pungi cu Iohannis și în interior poze cu Udrea. Există fotografii cu liberali cu carnet branduiți cu PMP și Udrea.“Se joacă cu dosare clar! Omul e prins cu Dosarul referendumului, cu Dosarul cu Turceniul și Rovinari și mai are o seamă de belele. S-a zbătut să preia Bucureștiul să îl facă pe Oprescu să negocieze și a eșuat cu PMP-ul pe cap. Din câte știu eu le-a promis cote de voturi în unele zone și non-combat în rest contra protecție”, a scris cineva din siajul PNL despre jocul dublu al lui Atanasiu pe un blog  la vremea respectivă.

Își mai aduce aminte cineva interceptările dintre Sebastian Ghiță și Vlad Moisescu despre blatul din București tot din campania din 2014? Diacomatu era pe-a colo, pe undeva, lucra de zor cu șefii țigănimii din Sectorul1, cu Țampafoi și Rândunică!

Așa cum Diacomatu nu este străin nici de banii/resursele care stau în spatele unui alt personaj pe care demonstrațiile de după Colectiv l-au scos din prim-planul în care se avântase de umpluse Sectorul1 cu bannere de ziceai că e vârf de campanie electorală. Da, vorbim de brăileanca lui Diacomatu, Diana Tușa. Deputata aciuată pe lângă gașca Chiliman/Moisescu și promovată la greu pe la televiziuni și pe site-ul lu' bărbatu-său, Ioșca Buble. Site promovat la rândul său pe banii lui Vlad Moisescu!

Mulți chiloți au tremurat ieri și azi-noapte, oameni buni! De aceea se fac permutări la foc automat în fruntea PNL! Vine beleaua peste mulți din vechea gardă. Iar Iohannis, dacă ar fi băiat deștept, l-ar împinge și el pe butoiul de Dan Mihalache peste bord...









Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro