Băsescu: Baronii îl plesnesc pe Ponta de îi sar fulgii. Eu plec, dosarele rămân

„Soluţia de a se ascunde într-un buncăr la Ministerul Apărării arată că premierul şi-a pierdut controlul, nu mai deosebeşte instituţiile şi este laş. La Palatul Victoria baronii nu pot fi opriţi şi ăia vin şi fac cum făcea Mircea Badea pe la emisiuni: mă duc, îl iau, îl dau cu capul de pereţi! Credeţi că Ponta în faţa unui baron e ca în faţa microfoanelor? Îl iau ăia şi îl plesnesc de îi sar fulgii!: Într-o unitate militară, baronii nu au acces“ a spus Băsescu, întrebat despre mutarea lui Ponta cu biroul la Ministerul Apărării.

Şeful statului spune că aceasta este o situaţie fără precedent în Europa. „Nu am auzit, de 25 de ani de la Revoluţie, cu atât mai puţin în ultimii 10 ani, ca vreun premier din UE să se fi retras în buncărul de la MApN. Victor-Viorel are o problemă de nervi. A cedat nervos, i se pare că numai armata îl mai poate apăra de furia baronilor. De a mea sigur nu are de ce, eu nu sunt furios pe el, deja de la un timp îl compătimesc. Viorel îi minte pe baroni şi le spune: după ce pleacă Băsescu, rezolvăm problema. Numai că Băsescu pleacă, dosarele rămân“, a mai precizat şeful statului.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a criticat, marţi, gestul premierului Victor Ponta de a-şi muta biroul de la Palatul Victoria în sediul Ministerului Apărării Naţionale, dar a vorbit şi despre conflictul dintre cele două Palate şi a transmis, în acest context, un mesaj către reprezentanţii sistemului judiciar: să îşi păstreze independenţa.

Premierul Victor Ponta a anunţat luni seară că a vorbit cu Mircea Duşa şi a decis să-şi mute biroul la Ministerul Apărării.

„De astăzi dimineaţă mi-am mutat biroul. Am vorbit cu domnul Duşa şi l-am mutat la ministerul Apărării. Orice instituţie poate să vadă cine a fost la mine, cât a stat. Eu am anunţat că s-a terminat raportul Corpului de Control, apoi a apărut că s-a făcut trafic de influenţă la mine în birou. A fost o înscenare a presei. O să-mi mut biroul în Ministerul Apărării care va fi mai bine păzit fiind regim de unitate militară. Mă aştept la mai multe înscenări făcute de Traian Băsescu şi oamenii lui.Eu mă aştept la orice fel de înscenare, flagrant de presă“, a afirmat Ponta, la România TV.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 O nouă telenovelă la Casa Albă / Nunta de 10 milioane de dolari și banii dispăruți care au împărțit tabăra lui Trump