Băsescu, despre incidentul de la Nana: Cred că este provocat de PSD, ca să fie preluat de Antena 3

Băsescu, despre incidentul de la Nana: Cred că este provocat de PSD, ca să fie preluat de Antena 3

"Nu ştiu despre ce e vorba, nu e treaba preşedintelui", a spus Băsescu, întrebat cum comentează acest incident.

"Spuneţi-i turnătorului Voiculescu că nu e treaba preşedintelui. Dacă s-a întâmplat ceva cu o bătrână, este regretabil. Nu ştiu despre ce e vorba, deşi toată compasiunea mea, dacă s-a întâmplat ceva", a spus Băsescu.

Preşedintele Băsescu a ţinut să precizeze că, "din întâmplări electorale, de multe ori, PSD are obiceiul să provoace astfel de incidente şi să spună că le-au provocat alţii".

"Eu cred că este provocat de PSD, ca să fie preluat de Antena 3. Asta cred eu", a spus Băsescu.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa au început, joi, urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe, precum şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce o femeie a fost agresată de către reprezentanţi ai PMP.

"La Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa a fost înregistrat un dosar având ca obiect împrejurările în care s-a produs incidentul petrecut în parcul din localitatea Nana, judeţul Călăraşi, în ziua de 7 mai, constând în agresarea unei persoane de sex feminin în vârstă de 62 ani. Cu privire la acest incident, în aceeaşi zi, s-a sesizat din oficiu Poliţia Rurală Curcani, judeţul Călăraşi", informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni, controlul de specialitate stabilind că aceasta prezintă contuzii la nivelul braţelor şi şoldului.

Poliţiştii din localitatea Curcani, comuna Nana, judeţul Călăraşi s-au autosesizat şi au deschis un dosar de cercetare privind agresarea unei femei de către reprezentanţi ai PMP, în timpul unei vizite a Elenei Udrea în comuna Nana, fiind făcute cercetări pentru lovire sau alte violenţe.

"Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani s-au sesizat din oficiu, în seara de 07 mai a.c., cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi, în timpul unei vizite efectuate de lideri ai unui partid politic, în parcul din localitate, a avut loc o agresiune", s-a arătat într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, incidentul a avut loc în timpul vizitei făcute de Elena Udrea în parcul din comuna Nana, în campania electorală a PMP.

Reprezentanţii IPJ Călăraşi au precizat că, din verificările efectuate până în prezent, a fost identificat "F. Ştefan, de 45 ani, din comuna Curcani, judeţul Călăraşi, care, pe fondul unor discuţii contradictorii, ar fi agresat fizic o femeie de 62 ani, din comuna Nana".

Surse apropiate anchetei au precizat că agresorul este Ştefan Fileaţă, care o însoţea pe Elena Udrea în vizita făcută în parcul din comuna Nana. Femeia agresată nu a depus până acum plângere la Poliţie.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria