Băsescu, după ce a semnat pentru Elena Udrea: Iurie Leancă a fost în Ambasada URSS la Bucureşti. Poate nu aţi ştiut

Traian Băsescu a explicat de ce a ales să semneze pentru candidatul PMP, Elena Udrea.

„Am semnat pentru candidatul în care cred. Elena Udrea a creat locuri de muncă, pe tăcute. E un om loial obiectivelor ei, dar şi apropierii politice faţă de Emil Boc şi faţă de mine. A rămas unde erau voturi mai puţine, dar şi-a menţinut punctele de vedere. Putea foarte bine să se alăture marii alianţe ACL, dar n-a făcut-o, pentru că acolo se regăsesc oameni care au semnat pentru suspendarea mea. De ce nu am semnat pentru Ponta? Omul săe este un kitsch, un fals. Tot CV-ul acestui om este un fals. Iar Iohannis până acum o lună era susţinător al loviturii de stat din 2012. Astăzi e mare democrat. Mi-e greu să am încredere în el. Udrea ţine la o justiţie independentă, este un om care gândeşte mult la locurile de muncă. Cred că am semnat pentru cine trebuie“, a spus Băsescu.

Întrebat dacă a văzut lansarea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale, şeful statului a răspuns zâmbind.

„Am văzut lansarea la jurnale, pentru că îmi era greu să urmăresc un astfel de eveniment care seamănă cu ce am văzut la Kim Jong-Un, care pare foarte atractiv pentru Ponta. Să faci asta de ziua ta, înseamnă că ţi-ai pierdut controlul.Va fi vai de capul nostru cu un astfel de candidat. Udrea este mult mai inteligentă decât Ponta, şi mult mai cinsitită“, a mai spus Băsescu, care a vorbit şi despre tema centrală a campaniei lui Ponta: unirea României cu Republica Moldova, cel puţin la nivel de infrastructură.

„Sunt convins că nu-i o părere sinceră. Premierul Leancă a fost până în octombrie 89 în Ambasada URSS la Bucureşti. Poate nu aţi ştiut. De asta îi văd atât de uniţi în gânduri şi în simţiri pe Ponta şi Leancă. Unirea este o păcăleală. Acum câteva luni discutau reducerea numărului de burse pentru tinerii din Republica Moldova. E foarte bună şi ţeavă de gaze, dar nu sunt o invenţie a lui Ponta. Aceste acorduri au fost semnate în timpul guvernului Boc. Ei sunt doar nişte profitori de iamgine, şi Ponta , şi Leancă. Cel care a cerut insistent aceste proiecte a fost fostul premier Vlad Filat“, a susţinut Băsescu.

Şeful statului a avut un mesaj şi pentru Crin Antonescu, care azi îşi sărbătoreşte ziua de naştere  „Îl felicit pe Crin Antonescu că nu şi-a făcut ziua pe stadion“, a încheiat Băsescu.


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Băsescu / „Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție și responsabilitatea președintelui e uriașă”

5 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit