Bunea Stancu, un NOU DOSAR la DNA

Bunea Stancu, un NOU DOSAR la DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a urmăririi penale față de GHEORGHE BUNEA STANCU, la data faptelor, președinte al Consiliului Județean Brăila, (în prezent condamnat în detenție într-un alt dosar al D.N.A), în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu în formă continuată, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și de conflict de interese în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 28.03.2006 – 08.03.2012, președintele Consiliului Județean Brăila Gheorghe Bunea Stancu a făcut mai multe demersuri și a luat decizii prin care două persoane juridice - SC CLUB FOTBAL BRĂILA SA Brăila și ASOCIAȚIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila au obținut foloase necuvenite în valoare totală de 7.492.360 lei din bugetul Consiliului Județean Brăila.

Demersurile, constând în întocmirea expunerilor de motive, susținerea acestora și adoptarea hotărârilor, precum și a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive și Consiliul Județean Brăila) au fost făcut în condițiile în care Gheorghe Bunea Stancu cunoștea că se află în incompatibilitate.
În plus, finanțarea celor două persoane juridice a fost aprobată cu nerespectarea prevederilor legale, respectiv, fără a exista angajamente legale, respectiv hotărâri ale CJ Brăila de aprobare expresă a sumelor încasate de cele două cluburi.

La foloasele obținute de cele două societăți menționate, în valoare totală de 7.492.360 lei (respectiv 2.300.00 lei pentru SC FOTBAL CLUB DUNĂREA BRĂILA și suma de 5.192.360 lei pentru ASOCIAȚIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila) se adaugă dare în folosință gratuită, pe o perioadă de 5 ani, a unui autoturism aparținând Consiliului Județean Brăila.
Aceasta, în condițiile în care SC BURSAGRIROM SA Brăila, la care Gheorghe Bunea Stancu este acționar majoritar, are o participare indirectă la capitalul SC CONCIVIA SA Brăila, societate care are la rândul său, are calitatea de acționar majoritar la SC FOTBAL CLUB DUNĂREA BRĂILA și membru fondator la ASOCIAȚIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila fiind deci, persoană afiliată la acestea.
Totodată, din totalul sumei de 7.492.360 lei încasată de cele două cluburi sportive, suma de 247.122,56 lei (fără tva) ce reprezintă cheltuielile ocazionate de serviciile de servire masă ce au fost virate la SC ISTRU SA Brăila, firmă la care, SC BURSAGRIROM SA Brăila este acționar majoritar, iar fiul lui Gheorghe Bunea Stancu este președinte al Consiliului de Administrație. Din prestarea serviciilor de alimentație publică către SC CLUBUL DE FOTBAL BRĂILA SA și HANDBAL CLUB DUNĂREA Brăila în perioada 2008 – 2011, SC ISTRU SA Brăila a realizat un profit net estimat de 61 686,76 lei.

Așadar, Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de președinte al C.J Brăila, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin mai multe acte materiale, în perioada 28.03.2006 – 08.03.2012, a îndeplinit mai multe acte și a luat decizii prin care a obținut în mod indirect prin intermediul SC FOTBAL CLUB S.A. BRĂILA și ASOCIAȚIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila foloase patrimoniale în valoare totală de 7.492.360 lei pentru SC BURSAGRIROM SA Brăila (la care este acționar majoritar) și în mod direct foloase nepatrimoniale, constând în capital electoral.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /