Ca pe ultimul găinar/Voiculescu:“Mă deranjează să tot merg la poliţie şi să fiu sunat de trei patru ori pe zi de agentul de poliţie să vadă ce fac şi unde mă duc”

Ca pe ultimul găinar/Voiculescu:“Mă deranjează să tot merg la poliţie şi să fiu sunat de trei patru ori pe zi de agentul de poliţie să vadă ce fac şi unde mă duc”

Curtea de Apel Bucureşti judecă astăzi cererea lui Dan Voiculescu de ridicare a controlului judiciar impus de procurorii DNA în dosarul de şantaj.. Pe 10 iulie, Tribunalul Bucureşti i-a respins solicitarea lui Voiculescu, însă acesta a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

Ajuns la Tribunalul Bucureşti, în această dimineaţă, Dan Voiculescu a refuzat să stea de vorbă cu presa.La plecare, însă, l-a pus pe avocatul său să răspundă întrebărilor jurnaliștilor „că se pricepe mai bine, nu vreau să greșesc”. Gheorghiță Mateuț a declarat că, dacă cerera de ridicare a controlului judiciar va fi respinsă, se va adresa CEDO, ”deoarece s-au încălcat flagrant drepturile omului”. Apoi, mogulul a încercat și el să clarifice lucrurile. ”Nu vreau să plec din țară, concediul mi-a fost dat peste cap. Am vrut să plec în Grecia cu soția și cu fiica cea mică, însă au plecat doar ele, eu am rămas acasă. Nu mă deranjează că trebuie săvin ba la Poliție,ba la Curtea de Apel. Dar e deranjant că mă sună domnul comisar de două-trei ori pe zi,că ce fac, unde sunt”.

Întrebat de termenul de pe 4 august, când se judecă ”Dosarul ICA”, în care a fost condamnat la cinci ani de închisoare, Voiculescu a declarat că, atunci, se va discuta ”problema încadrării juridice, vor vedea dacă este vorba despre spălare de bani. Am devenit specialist în chestii juridice legate de spălare de bani. Nu au cum să-mi confiște averea, pentru că eu nu am avere”.

“Mă deranjează să tot merg la poliţie şi să fiu sunat de trei patru ori pe zi de agentul de poliţie să vadă ce fac şi unde mă duc”


populare
astăzi

1 Ceremonie ciudată la Cotroceni. Și Bolojan e de-al „lor”?

2 Câte procente i-ar mai despărți pe Nicușor Dan și George Simion. Sociolog: „Vom avea o cursă strânsă cu participare largă”

3 Năpârca își retrage sprijinul pentru liderul AUR / „Aroganță din partea lui Simion, nu vreau să fie președinte cu mâna mea”

4 „S-a așezat cu nesimțire în față” / La întâlnirea cu românii de aici ar fi ieșit printr-o ușă din spate și a plecat rapid cu o mașină

5 „Noul Obama”