Corina Creţu va fi înlocuită în PE de fiul unui baronaş PSD

Corina Creţu va fi înlocuită în PE de fiul unui baronaş PSD

Social-democratul Emilian Pavel, care a ocupat locul 18 pe lista Alianţei PSD-UNPR-PC la alegerile europarlamentare din 25 mai, o va înlocui pe Corina Creţu în Parlamentul European, scrie Mediafax.

Surse din PSD au declarat miercuri pentru MEDIAFAX  că postul de vicepreşedinte al PE deţinut în acest moment de Corina Creţu rămâne tot al PSD, formaţiunea urmând să desemneze pe altcineva pentru ocuparea acestuia. Sursele citate au mai arătat că nu se va lua o decizie în acest sens până când nu se va da votul asupra noii Comisii Europene. Comisia Europeană a prezentat oficial, miercuri, componenţa Executivului european propus de Jean Claude Juncker, în care Corina Creţu este comisar european pentru Politică Regională.

Emilian Pavel, 31 ani, este fiul unui vechi membru PSD, Florian Pavel, fost consilier judeţean şi fost şef al Direcţiei Agricole Bihor în Guvernul Năstase, în prezent director executiv al APIA în Bihor. În 2012, Emilian Pavel a fost ales consilier judeţean pe lista USL, din partea PSD, dar nu a luat niciodată cuvântul în plenul Consiliului Judeţean Bihor.  Pavel, de formaţie inginer IT, fost director al unei societăţi private, şi-a început cariera politică încă din studenţie, fiind preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PSD Bihor din anul 2007, ultima oară fiind reales în această funcţie anul trecut, în luna aprilie. Tot anul trecut, Pavel a fost reales şi vicepreşedinte al TSD la nivel naţional, după ce prima oară obţinuse această poziţie în 2010. În aprilie 2013, Emilian Pavel a fost numit director interimar al Direcţiei Administrative şi de Patrimoniu din cadrul Ministerului Tineretului şi Sporturilor, condus atunci de preşedintele TSD Nicolae Bănicioiu, acum ministru al Sănătăţii. În campania pentru alegerile europarlamentare din acest an, când a candidat la Parlamentul European de pe poziţia a optsprezecea pe lista PSD-PC-UNPR, Emilian Pavel a promis că Guvernul condus de Victor Ponta va înfiinţa la Oradea o arenă multifuncţională cu o capacitate de 5.000 de locuri, fără însă ca pentru aceasta să existe un proiect şi fără ca această promisiune să fi fost reiterată după alegeri. Emilian Pavel deţine, potrivit declaraţiei de avere, trei terenuri intravilane, fiecare de 1.000 de metri pătraţi, în staţiunea Băile Felix, precum şi un apartament la Oradea şi o casă în comuna Girişu de Criş (situată în Zona Metropolitană Oradea).


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina