COŞMAR cu repetiţie pentru Ponta şi Dragnea: 16 NOIEMBRIE în Parlament

COŞMAR cu repetiţie pentru Ponta şi Dragnea: 16 NOIEMBRIE în Parlament

Coşmar cu repetiţie pentru Victor Ponta şi Liviu Dragnea. De această dată, 16 noiembrie se petrece în Parlamentul României. Şocaţi de tentativa de furt a PSD, prin refuzul de a mai organiza un congres al partidului şi cu spectrul reducerii numărului de parlamentari în viitorul legislativ, aleşii din actuala majoritate dau bir cu fugiţii. Iar dacă până ieri, cu mici excepţii, se fereau să apară în faţă, de luni au început să-şi asume decizia de a pleca. 

Potrivit unor surse citate de B1 TV, printre cei care vor merge alături de Mircea Geoană sunt Sorin Bota, senator PSD de Maramureş, Cătălin Croitoru, senator PSD de Bucureşti, Dumitru Pelican, senator PC de Bucureşti, şi Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Lor li se adaugă deputatul PSD Radu Popa, care a anunţat deja trecerea alături de Mircea Geoană, şi deputatul PSD Florentin Gust, cel care l-a criticat dur pe Liviu Dragnea, pe care l-a numit trădător.

Însă cuplul de tristă amintire din fruntea PSD va mai pierde parlamentari din judeţe la care nu se aştepta. Sunt parlamentari din Gorj, Dolj, Dâmboviţa-unde se aşteaptă şi se fac pariuri pe seama reţinerii jigodiei de Ţuţuianu, considerat ţeparul ţeparilor, Argeş, Timiş, Arad, Bihor şi, surpriză, Iaşi. La asta se adaugă parlamentari din PPDD. Cu totul sunt 56 de deputaţi şi senatori care au rupt lanţul.

Alţi 25, de toate culorile, dar în special din PC, care va fi preluat cu forţa de Piedone, zgârie uşile pe la noul PNL. Însă lucrurile sunt în desfăşurare. Odată pornit valul, ca şi la alegeri, va fi imposibil de oprit.

Gust şterge pe jos cu Dragnea

Facand trimitere la o declaratie a lui Dragnea in care acesta ii acuza de tradare pe Marian Vanghelie si pe Mircea Geoana,deputatul Florentin Gust sustine ca cel responsabil de pierderea alegerilor prezidentiale este chiar Liviu Dragnea pentru ca ar fi tratat membrii PSD ca pe niste "slugi".

"Acest personaj sinistru din politica românească a reusit sa-i întreacă pe toti in a minti!

Nu domnule Dragnea,nu a trădat nimeni!Tradator esti tu ca te-ai comportat cu membrii PSD ca si cum ar fi slugile tale.Tu ai trădat prin comportamentul tau arogant făcându-i pe romani sa se gândească ce s-ar putea intampla daca vei avea mai multă putere.Din aceste cauze s-au pierdut alegerile!", scrie deputatul PSD pe pagina sa de Facebook.

Acesta il ataca si pe premierul Victor Ponta si sustine ca atat Liviu Dragnea cat si Victor Ponta se comporta cu PSD-ul ca si cum ar fi propria lor mosie.

"Inca ma intreb cine pe cine a copiat in aroganta? Ponta pe tine (n.r. Liviu Dragnea) sau tu pe Ponta? Pentru ca va comportati cu PSD-ul ca si cum ar fi moșia voastră sau SRL-ul vostru!", a mai precizat Florentin Gust.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro