CTP, limbă de neam prost dată lui Ponta/El critică, pe Facebook, decizia Înaltei Curţi de a judeca acum Dosarul Iohannis

CTP, limbă de neam prost dată lui Ponta/El critică, pe Facebook, decizia Înaltei Curţi de a judeca acum Dosarul Iohannis

Pe nepusă masă, Cristian Tudor Popescu, pe Facebook, deci în nume personal, dă o mână de ajutor frăţească taberei lui Ponta în disputa cu Iohannis. Punând sub un mare semn de întrebare momentul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă dosarul de incompatibilitate în care este implicat candidatul ACL, Klaus Iohannis. Şi dă astfel apă la moară propagandei PSD, că Iohannis este omul lui Băsescu. Să nu mai vorbim despre scuipatul în faţa credibilităţii în independeţa actului de justiţie. Unde, prin acest text, CTP se aşează, cu graţie, lângă Marian Oprişan, Radu Mazăre şi alţi corifei pesedişti. 

Iată textul:

 “Politicul nu trebuie să influenţeze hotărârile Justiţiei. Politicul nu trebuie să influenţeze hotărârile Justiţiei. Politicul…

Nu mai ştiu de câte ori am auzit fraza asta. Oricum, de mult mai multe ori decât reciproca: hotărârile Justiţiei nu trebuie să influenţeze Politicul.

Care poate fi la fel de importantă. Nu cu referire la ce? hotărăşte instanţa. Condamnarea sau achitarea unui politician se pronunţă indiferent de rangul lui, de zbieretele susţinătorilor din partid şi din presă, de o cursă electorală în desfăşurare. În privinţa asta, Justiţia trebuie să fie legată la ochi.

Însă există o altă întrebare la care Justiţia, care nu trebuie să fie şi oarbă, cred că e datoare să-şi scoată cârpa de pe ochi şi să se uite în jur: când? Când trebuie înfăptuit actul de justiţie?

Dacă te numeşti Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi hotărăşti să judeci cazul Iohannis pe 25 septembrie 2014, când ştii foarte bine că pe 23 septembrie BEC a închis lista de candidaţi prezidenţiali, atunci vei influenţa politicul, procesul electoral, indiferent care va fi decizia.

Dacă Iohannis e declarat incompatibil, scos din cursa prezidenţială, iar partidul său, ACL, pus în imposibilitate de a-şi mai desemna un candidat, o bună parte din opinia publică va crede, înjurând sau zâmbind, că Justiţia e în cârdăşie cu Ponta şi ai săi. Sau cu Băsescu şi Udrea.

Dacă, dimpotrivă, fostul primar al Sibiului va fi găsit nevinovat, atunci multă lume va fi convinsă că a fost o trambulină aranjată pentru ACL, ca să-i dea elan greoiului neamţ.

Orice ar decide Înalta Curte, imaginea ei va fi afectată. Într-o Justiţie în care procese de corupţie neagră la nivel înalt durează până spre 10 ani, în care se dau termene la nemurire şi amânări aşijderea, acest demaraj peste noapte, unic în 25 de ani, şi plasat într-un punct politic critic, pune pe gânduri în legătură cu independenţa înalţilor magistraţi.

Dacă nu s-a dorit ca data judecăţii să fie la începutul lui 2015, cum este cutuma, bun, e şi mai bine ca un posibil preşedinte să nu aibă o sabie a lui Damocles deasupra capului, dar ce a împiedicat Înalta Curte să judece cazul Iohannis acum 2-3 săptămâni?

Cred că este o pierdere pentru democraţie ca Justiţia, şi nu votanţii, să hotărască rezultatul alegerilor“, scrie Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de Facebook.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu